Ridzi – ultimul vot!
Minune: astazi s-a votat raportul privitor la aprobarea cererii de incepere a urmaririi penale in cazul Ridzi. Prin absenta unui vot al parlamentarilor PD-L asupra raportului Comisiei de ancheta, consider ca am asistat astazi la o solidarizare a acestora cu toate aspectele de natura penala care planeaza in jurul doamnei Ridzi.
Deputatii PDL s-au conformat astfel îndemnului fostului Ministru al Tineretului, care, recent, de la tribuna Parlamentului, cerea, in cadrul unei interventii, ca Raportul Comisiei de ancheta, prin care se cerea inceperea urmaririi penale impotriva sa, sa nu fie votat.
Interventia fostului ministru de a nu vota raportul, precum si plangerea penala depusa impotriva membrilor comisei de ancheta mai putin cei din propriul partid, fac parte din scenariul cu care doamna Ridzi a incercat sa distraga atentia publicului de la faptele penale ale domniei sale, ducand astfel la tergiversarea cazului.
Doamna Ridzi are ocazia de a-si proba nevinovatia doar in instanta, de aceea o asteptam în plenul Camerei cu verdictul prin care se va dovedi daca a fost vinovata sau nu. Chiar daca PD-L, prin diverse tertipuri a incercat in mod disperat sa-si protejeze potentialele cheltuiri ilegale de bani publici, votul de astazi al majoritatii demonstreaza ca exista voinţa politica pentru a sanctiona risipa si netransparenta cheltuirii banului public.
Prin acest ultim vot, Parlamentul a consacrat o victorie a statului de drept, fiind pentru prima oara cand o comisie de ancheta a Legislativului a generat o demisie a unui ministru şi a dezvaluit nereguli in actul de guvernare.
PS. Desi PDL a lipsit de la vot, rezultatul a fost urmatorul:
156 – pentru
2 – impotriva
3 – anulate




Cumva – cumva Alina Gorghiu n-a votat? Ne-am intilnit in sala de plen inainte de vot dar la vot Alina Gorghiu era la Antena 3.. Asa o fi? Sau a votat dupa aceea? Nu ca ar conta, eram doar curios sa stiu daca Alina Gorghiu e nu numai lucratoare neobosita dar si foarte rapida!
Am urmarit selectiv subiectul Ridzi si cred ca achizitiile la MTS nu au fost realizate corect, dar raportul comisiei de ancheta a fost fortat, poate prea incarcat politic, m-ar fi multunit daca era realizat fara patima si profesionist.
@ Alina Gorghiu
Asa e, Ridzi s-a rezolvat. Daaaar, de vreme ce Orban a ramas pe-afara deocamdata pt ca nu a fost cvorum, madamele Roberta, Nutzi si Ridzi au dat si ele o palma. Nici nu ma asteptam la altceva.
@d-na Alina,
Eforturiile dvs si ale colegiilor dvs au fost incununate de succes. Putem afirma in sfarsit faptul ca dosarul Ridzti a fost incheiat din p.v.d. politic. A-ti dovedit prin acest rezultat o inalta tinuta profesionala, spirit justitiar, precum si onestitate fata de electorat. Felicitari inca o data!
Cristian
Inainte de a da alte raspunsuri iti raspund tie afirmativ, da, am votat, da am votat pentru, da, ai caseta daca nu crezi
@Alina Gorghiu
Nu, nu, nu! N-am contestat, am intrebat! Am intrebat ca nu mi-am imaginat cit de rapid a putut sa se intimple actiunea! Adica acum dau nas in nas cu dna deputat in sala de plen, ies 5 minute, intru, votul incepuse, dna deputat era la antena 3. Dar cred, nu verific. Gata, ma predau.
Pct 2, o parere despre sondajul insomar? Geoana – 30%, Basescu – 29%, Antonescu – 20%. Nu stiu ce m-as face intr-un tur 2 Geoana-Antonescu. Eu ca eu.. da’ ce s-ar face Basescu?
Buna seara D-na Alina !
Am o nelamurire pe care o aud din ce in ce mai des in jurul meu . Ce drepturi are PDL ca partid sustintor al candidatului T B., si ce drepturi are candidatul independent sau…nu TB vb din puct de vedere financiar (donatii) dar si al reprezentarii in sectiile de votare vorbim de lg 370/2004 dar si de OUG 95/2009. Ar trebui sa iesiti si sa dezbateti public Multumesc mult Succes mult ptr D-ul Crin Antonescu.
Excelent! Justitie din toate partile si perseverenta, perseverenta.. decat asa o sa incepem sa vedem lumina, incet dar sigur. Unul cate unul, as vrea sa-i vad in instanta pe toti cei acuzati de furt din bugetul statului. Decat asa curatam clasa politica nesatula si asiguram o sanatoasa regenerare.
ne-am decis ca impreuna cu primarul nostru PNL, sa sustinem la prezidentiale pe Traian Basescu. Daca din partea PNL ar fi fost domnul Tariceanu, am fi mers cu acesta, dar cu antonescu..niciodata !!!
Ahaaaaaaa, deci ma cenzurati !!!! Nu dati decat ce credeti voi !! O sa-l sun pe domnul Tariceanu !!!
Acum imi dau seama cu adevarat ca nu trebuia sa intru intr-o gasca de hoti pnl
S-a înscris masiv în poarta portocalie, în premiera națională:
- o suspendare a președintelui,
- un guvern trântit,
- o cerere de începere a urmăririi penale aprobata,
- un raport de ancheta cu recomandarea de începere a urmăririi penale aprobat.
To be continued…
Trebuie sa spargem buboiul,adica doamna Ridzi sa mearga putin la puscarie,asa cum ar trebui sa se intample intr-un stat de drept.Ar fii cel de-al doilea politician care ar face puscarie,pentru ca a furat.
Daca va castiga inca un mandat,cel care a clonat-o,nu o vom vedea decat pe “sticla” si foarte probabil intr-un minister mai “banos” decat cel de la turism.
Eu sunt un optimist,dar mai stiu ca sunt si multi care voteaza cu cel ce i-a oferit un mic sau o bere.
Sa speram ca acestia din urma sunt cat mai putini.
Mie imi plac treburile duse la bun sfarsit. Felicitari, Alina. Mai ramane sa isi termine treaba si Ludovic. Cu toata opozitia PD-L.
Am observat ca următoarele sublinieri ii scot din minți pe portocalii: partid minoritar și guvern demis.
Cred ca ar trebui ca aceste expresii sa fie folosite cu fiecare ocazie, sa le mai scadă moralul.
Se vorbește de suma de 3,5 mld EUR, strict necesara în etapa următoare pentru supraviețuire economica.
Oare cei care au împins lucrurile pana aici, prin acțiune sau inacțiune, nu ar trebui sa fie trași la răspundere pentru subminarea economiei naționale?
Am gresit,tineret si sport am vrut sa spun.
Cum niciunui ministru nu i s-a intamplat nimic dupa ‘90 in coace, nici lui Monica Iacob Ridzi nu i se va intampla nimic.
Deci, repet : Ridzi nu va pati nimic.
Intr-adevar, dupa mine se face vinovata…dar sa fim seriosi…asta nu e marea coruptie din Romania.
Desi ea nu e nici pe departe un peste mare, tot va scapa. Dar acum serios…daca din Ridzi se face atat caz… Cand de Vanghelie nu se zice nimic, de Mazare la fel. De Berceanu destul de putine, iar de Hrebenciuc nu mai vorbeste de rau nici un liberal. Ca sa nu vorbim si de baronii PNL…care ce-i drept in cele mai multe cazuri si-au inceput cariera prin alte partide.
@fost pnl-ist convins: eu cred ca abandonati caruta foarte aproape de varful dealului si ce-i mai rau e ca o abandonati pentru o cauza pierduta. Nici macar Basescu nu mai crede ca mai prinde un mandat, ce o sa faceti cand PD-ul va ajunge la 5% adica acolo de unde a plecat?
Sprijinul popular pentru coalitia aflata acum in opozitie cu Basescu devine imens, atat de imens incat nici macar gura mare si nesimtita a PD-ului nu-l mai poate acoperi.
Sunt PSD-ist si imi place mai mult dl. Nastase decat dl. Geoana asa cum – ca si Dvs. – imi place mai mult dl. Tariceanu decat dl. Antonescu, dar atata timp cat acesti oameni continua sa sprijine partidele din care fac parte, chiar si nemaifiind leaderi incontestabili inseamna ca ei au incredere in continuare in ideea si in oamenii cu care au plecat la drum. Asa ca si eu ma consider obligat sa procedez in acelasi fel si sa depun eforturi pentru ca ideea cu care am plecat la drum (social-democrata in cazul meu) sa fie acceptata si asimilata de catre electorat.
Nu stiu ce alte interese pot fi in spatele acestei schimbari de tabara electorala pe care Dvs. ati initiat-o acum, dar ratiuni de common sense imi spun ca faceti o greseala.
Uitati-va doar la cat de unita este opozitia democratica din Romania in aceste zile, mai adaugati la aceasta mesajul profund anti-Basescu al extremistilor Vadim si Becali si veti vedea ca dupa 6 decembrie tara va avea un alt presedinte. Cred ca mergeti in directia opusa trendului, daca nu sunt alte interese la mijloc v-as sfatui sa va mai ganditi.
@Cristian: sa stii ca n-ar fi exclus un tur 2 Geoana – Antonescu! Ma gandesc la un singur lucru: timp de o luna de zile Vadim si Becali vor toca la Basescu si noaptea in somn, este absolut imposibil ca Basescu sa nu mai piarda macar 3-4% pana la alegeri.
Iar gura lui Vadim n-o poate acoperi nici tot PD-ul la un loc.
De fapt tot ce trebuie sa faca opozitia democratica in aceasta campanie este sa demonstreze sobrietate si integritate. Atata timp cat Basescu va avea aceeasi expunere media ca si Becali sau Vadim noi nu prea mai avem ce face – decat sa ne transmitem mesajele fara sa ne certam intre noi.
Astept in continuare sa vad ce iepure a pus DGIPI-ul in palaria lui Vanghelie… as vrea sa fie ceva mare de tot
Valeriu
Ce elemente politice ai descoperit in raportul comisiei de ancheta? Cam tot ce s-a scris in acel raport a fost confirmat de raportul in baza caruia parchetul a incepul urmarirea impotriva dnei Ridzi si de raportul Curtii de Conturi.
Cristi
Tachinarea lui Orban de cei de la pdl este efemera, in urmatoarea sedinta a Camerei se va rezolva problema.
maca
ei, multumesc mult, dar cu spiritul justitiar nu am fost prietena, ba chiar mi-am dorit sa se dovedeasca nevinovatia doamnei Ridzi. Probele si inscrisurile conduc spre alta concluzie.
mioara
E un subiect de dezbatut, cu siguranta. O sa-i transmit presedintelui urarile dvs.
Virginia
Sunt si oameni ale caror exemple nu sunt de urmat in politica, dar sunt si persoane din parlament care merita tot respectul meu
fost pnl-ist convins
Cred ca va pripiti cand faceti tot felul de comentarii. Cat despre ideea ca il sustineti pe Traian Basescu, desi spuneti ca l-ati fi vrut presedinte pe Tariceanu, permiteti-mi sa va spun ca logica va lipseste
Ixab
La ritmul din ultima vreme nici nu am avut timp sa realizez ca s-au intamplat atatea victorii. Sper sa se concretizeze intr-un rezultat final.
Aurash
Nu cred ca mai sunt multi cei care pentru un mic si o bere voteaza, ci cred ca iau micul si berea, dar voteaza cu vor.
Cepeca
Asteptam raportul comisiei juridice pe raportul comisiei Udrea si apoi va urma votul in plen.
octaaa
Eu nu sunt de acord cu principiul sa nu se faca nimic intr-un caz pentru ca sunt si altii mult mai vinovati. Da, sunt si altii asupra carora planeaza suspiciuni, dar parchetul si instanta nu au dovedit nimic.
@Parmalat
Corect, si eu zic ca e f posibil. Cit despre DGIPI si Vanghelie, eu cred totusi ca e o chestiune de campanie. Imi amintesc de 2004. Zicea Basescu ca “draga stolo” a fost santajat de Hrebenciuc. Il suna Hrebenciuc si Basescu ii da replica: “Hai ma Viorele, e politica”. Alta: zice Basescu: “Pe unde trece Hrebenciuc miroase a coruptie”. Pina una-alta miroase a profesionalism si realmente a model politic. E, cred ca asa e si cu Vanghelie. O fi politica..
@Alina Gorghiu
Da, e efemera DAR este imoral, ilogic si nesimtit sa nu permiti grupului parlamentar PNL sa aiba reprezentantul sau in BP. La fel de bine se poate intimpla si in urmatoarea sedinta. Sa lipseasca parlamentari psd/pnl/rdmsz si pdl sa lase sala fara cvorum. Si-acum am fost in plen. E relativ pustiu. Oamenii aia uita ca reprezinta cetatenii si reprezinta un singur cetatean. E o nesimtire crasa, strigatoare la cer.
Sarutmana.Cati sunt cei din PDL care nu au fost la vot?Multumesc.
raul
vreo 170 pdl-isti
@Alina , nici eu nu am zis sa nu se faca nimic. Ar fi extraordinar ca Monica Iacob Ridzi sa fie pusa la punct prin aplicarea legii.
Asta zic si eu.
Atat ca am adaugat faptul ca e un pas mult-mult prea mic in lupta cu coruptia din Romania.
E bine, dar e prea putin, ca sa rezum totul intr-un rand
Cate asemanari intre tiranul Basescu si DESPOT VODA’singura diferenta este ca atunci guvernul era in Iasi ,iar acum e la Bucuresti!!!Acel ce-şi vinde ţara îşi pierde neamul său !!!Ai vrut să ucizi legea? Mori! Legea te ucide !!!
Aducerea de consilieri străini(americani si evrei, şi împovărarea poporului cu noi impozite, trebuie grăbasca căderea lui DESPOT VODA. cu tată marinar.….…
Punând mâna pe hârtiile tatalui său adoptiv, s-a dat drept fiu legitim al acestuia luându-i numele şi câştigă folosind documentele fostului său stăpân şi drepturile acestuia, respectiv de a purta titlul de principe
, A început să lucreze la surparea lui Lăpuşneanu[GEOANA], împrietenindu-se şi cu Moţoc[HREBENCIUC], neadormitul conspirator. Uneltirile lui Despot ies curând la iveala şi e silit să fugă în Transilvania, la Braşov.Fost mercenar in armatele de prin Apus si intrigant pe la curtile domnesti, venit in Moldova cu scopul de a ocupa tronul Moldovei.
DESPOT-ERACLID, competitor tronului Moldovii, 30 ani
MOŢOC VORNICUL, boier conspirator, 55 ani
ANA, fiica lui, 20 ani
DESPOT
(zâmbind):
Am fost crescut la Roma, în şcoala iezuită
DESPOT
)
A!… iată-mă-n Moldova!… măriri, averi, putere,
Aici sunt partea celui ce ştie-a zice: vreu!
Eu vreu!… de-acum ajute-mi în plin norocul meu
DESPOT
Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă?