DA, este o porcarie cind nu o faci pe esantion reprezentativ.

Stii, e ca si cum tu ai cistiga 1 leu, altcineva 2 lei, altcineva 1 leu, altcineva 1 leu iar eu 99.995 de lei. Si am lucra in aceeasi institutie. Pe medie, o ducem al dracului de bine. Si chiar cu 50% mai bine decit la privat. Nu e chiar asa, repet. Statistica e facuta pe esantioane nereprezentative si e o porcarie. Exact ca porcaria basesciana care spune ca un parlamentar inghite 7000 de euro pe luna. Sigur, poti face calculul asa. Aduni tot curentul care se consuma in hardughia aia de cladire (cam cit consuma baghdadul in timp de razboi – atit consuma casa poporului), aduni factura de apa, de alte utilitati, etc, imparti la nr de deputati si atita da. Nimic mai idiot.

Dar cel mai imbecil dintre toate este accepţiunea promovată de PD-L cum că PSD este urmaşul PCR… Dacă nu există nici o diferenţă dintre social-democraţie şi comunism, atunci avem probleme foarte mari. Problema nu este doctrina, problema nu se găseşte în partide, comunismul supravieţuieşte în oameni, în noi toţi, în special în cei care cred că vine preşedintele şi rezolvă toate problemele… Noi toţi, urmaşii României Socialiste, suntem răspândiţi în ţară mutilaţi sufleteşte fără voia noastră. Am ţinut o revoluţie şi ea a rămas acolo, în sângele împrăştiat pe stradă. Sângele nostru încă mai are în memorie dictatura, încă mai tremură că ascultă preşedintele pe firul de telefon, încă se mai teme de dosarele pe care le face securitatea cu urechea lipită de uşă… Informatorii sunt probabil astăzi mult mai mulţi decât în trecut, înregistrările sunt mai performante, apar şi în presă, sistemul este mai perfid. Da, încă mi-e frică de preşedintele României, încă îl simt dictator, încă îl simt capabil să-şi bage adversarii în puşcării… nu cred că s-a schimbat ceva. Dintre noi, unii sunt şi membrii de partid, alţii sunt numai cetăţeni care s-au săturat să le fie frică, să le fie rău, să fie monitorizaţi de Fratele cel Mare.

Dar paradoxul nu se opreşte aici… Avem comunişti care luptă împotriva comunismului, este incredibil. Se tot ţipă (din anumite guri) că preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul, chiar şi domnia sa spune că a condamnat comunismul… Păi atunci s-a condamnat de unul singur, pentru că şi domnia sa era dintre milioanele de membrii de partid. Moral ar fi fost ca toţi comuniştii care se condamnă se se retragă cu multă cenuşă în cap şi nu să candideze pentru funcţia prezidenţială (poate se găsesc în România şi din cei care nu au fost membrii PCR).

Dimensiunea mistificării este colosală. Din condamnarea dictaturii (că asta ar fi trebuit să facă acea comisie) s-a ajuns la condamnarea comunismului şi a comuniştilor. O fi domnul Ion Iliescu un ex-comunist care ajunsese la un nivel foarte înalt, dar nimeni nu judecă astăzi că în timp ce Ion Iliescu îndrăznea să-l contrazică pe Nicolae Ceauşescu şi să-şi atragă astfel furia dictaturii, anti-comuniştii de astăzi trimiteau dictatorului scrisori plină de avânt proletar şi aplaudau în faţa televizorului cu buzele lipite de anumite părţi anatomice ale şefului lor ierarhic, subminând astfel “din interior” sistemul.

România a trecut în istoria sa prin mai multe perioadă de dictatură şi mintea anti-dictatorială nu ne-a venit încă. Lupta românilor nu trebuie să fie împotriva celor care au instaurat dictatura, ei sunt morţi şi îngropaţi. Românii trebuie să lupte pentru desfiinţarea mecanismelor care duc la dictatură şi permit grupurilor să preia puterea şi să exercite suveranitatea poporului în nume propriu. Acest lucru îl face PD-L şi Traian Băsescu când îşi arogă voturile românilor pentru referendum. Sărăcia este o parte importantă a unui astfel de mecanism, insecuritatea este iar o raţiune de instaurare a dictaturii, urmărirea telefoanelor, şantajul, mentalitatea de yes-man… sunt şi ele constrângeri generatoare de regim dictatorial. Politica nu poate să trăiască fără cetăţeni, cetăţenii pot să trăiască fără politică. Nu avem de ce să ne condiţionăm de mesajele politice, nu trebuie să atribuim infailibilitate politicienilor, ei ne servesc pe noi şi nu noi pe ei. Vrem să fim liberi, atunci ar trebui să ne scuturăm de un stat totalitar şi excesiv birocratic, nu ar mai trebui să ne ploconim de omul de la birou cu ştampila în mână.

Libertatea ar trebui instaurată şi nu cerută, liberalismul nu ar trebui să lupte pentru cota unică în România ci pentru statul minimal. După ce statul minimal va fi instaurat, cota unică va fi o consecinţă, nu va trebui impusă.

Iată un mesaj manifest pentru toţi cetăţenii care se gudură pe lângă partide şi lideri cu speranţa că cineva le va dădea atenţie şi le va arunca un os, în loc să ceară hotărât, cu vocea de tunet a poporul suveran, instaurarea normalităţii în România.

Ce spuneţi domnule Parmalat, am fost destul de radical cu cei care îşi permit să abereze în numele poporului român? Am fost destul de dur cu propagandiştii care strică sacadat pe la mitinguri?

Aiurea, nu va citi nimeni ce am scris…

E bine.
Diversitatea este binevenită.
La fel și bună-credința.