15

Comentarii

Postat pe
Jan. 04, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 11:01 am
old-media »

Ciudat…

Tot mai des in ultima vreme aud un subiect interesant: mass-media romanesti, incotro? Adica in acest nou an, cu o criza mai nervoasa si mai decisa ca oricand sa vina de hac marilor trusturi de presa, cu o grila a valorilor… (prefer punctele decat epitetele) care scoate uneori ce-i mai rau din tara asta…. reiau: in acest nou context se pune intrebarea “si acum ce facem?” Se simte nevoia de recredibilizare (asa am citit undeva), se pune problema unei regandiri a pozitiei pe care trebuie sa o aiba presa in Romania. Ciudat. Spun asta pentru ca, in fapt, ar trebui sa regandim situatia noastra de ansamblu, libertatea noastra de a face ceea ce vrem, educatia pe care o dam copiilor nostri (institutional si mai ales acasa), modul de a actiona in diverse situatii, profesionalismul nostru sau lipsa acestuia, lasitatea sau dimpotriva curajul nostru de a lua decizii incomode… sunt atat de multe, iar noi avem atat de putin timp pentru a ne pune pe drumul corect. Insa, e un punct castigat daca incepem cu mass media. Sunt multe, sunt cronofage, colorate si exista in viata noastra mai mult decat orice altceva. Asa ca, de ce sa nu incepem cu ele, nu?

 

15 comentarii la “Ciudat…”

  1. Mirabela says:

    Presa va ramane o putere in stat dar si mijlocul cel mai simplu de a manipula oamenii…si vor fi manipulari si in 2010…nu toti au scrupule,nu toti tin cont e deontologia profesionala…vor conduce tot banii,tot “sefii”…Totul depinde de noi,de educatia pe care o avem si nu in ultimul rand de puterea pe care o dam presei.

  2. MARIN says:

    Stimata Domnisoara ALINA,
    Este foarte adevarat ceea ce spuneti dvs. referitor la faptul ca mijloacele mass-media determina un consum mare din timpul pe care il avem la dispozitie.
    Este foarte adevarat ca, unele dintre acestea au aderat la a prezenta sau dezbate unele aspecte care cu greu pot fi asezate intr-o scara a valorilor perceputa de ceea mai mare parte a maselor ca fiind o scara a valorilor normale.
    Pericolul despre care dvs. amintiti raportat la anul de criza care poate afecta si supravietuirea unor mijloace mass-media este real si afecteaza (dupa parerea mea) numai acele trusturi care, conform propriilor strategii, nu si-au stabilit ca efect asupra grupurilor tinta si fenomenul de feedback (ex. un canal tv care transmite numai manele va reusi intr-o extrem de mica masura sa genereze in viitorul apropiat cantareti de manele de rasunet).
    Conform principiului caruia “fiecare pasare pe limba ei piere” coroborat cu trasatura de necontestat a romanului care se plictiseste foarte repede de ceva concomitent cu reorientarea catre un alt curent venit nu stiu de unde dar, este de noutate, mass-media se va cerne singura si va scoate in fata numai trusturile care cu adevarat vor reflecta agenda publica sau, sunt in masura sa o genereze.

  3. Tim says:

    In primul rand, La Multi Ani si toate cele bune in Noul An!
    Si Victor Ciutacu pe blog-ul sau are ca subiect reformarea presei.Am lucrat la inceputul anilor ‘90 ( doar cateva luni ) la un ziar care nu avea alte directii decat adevarul, respectul pentru cititori, articole bine scrise.Ziarul exista si astazi, la limita supravituirii, nu are mare tiraj, salariile sunt modeste, nu ofera buci goale, ţâţe siliconate, articole de scandal, ci face ceea ce presupun eu ca ar fi o presa profesionista.Daca toate ziarele, televiziunile, posturile de radio, revistele etc.ar incerca asa ceva, ne-am pune problema nu daca, ci cand ar falimenta.In mass-media anului 2010 gasim o gramada de oameni de presa care nu sunt in stare sa faca un acord gramatical, nu pot citi corect cuvinte mai lungi, confunda termeni, fac investigatii comandate politic, sunt afiliati vreunui serviciu secret, santajeaza, isi fac treaba din interes, afectand astfel calitatea sau obiectivitatea.Personal, in legatura cu mass-media, decizia mea este telecomanda.Gasesc programe bune pe unele canale si le urmaresc, insa acestea sunt extrem de putine.Am urmarit zilele trecute un reportaj despre intoarcerea in Romania a unor copii infiati la inceputul anilor ‘90, altul despre mina cumparata de tara noastra in S.U.A. prin anii ‘80, proprietate care a fost pierduta, insa fara a se stii in ce mod.
    Subiecte exista, totul este ca reporterii de investigatie sa le aduca pe ecran sau in paginile de ziar.Asta daca sint lasati de patron, in ideea ca nu deranjeaza pe nimeni sus-pus.

  4. Marius Mina says:

    Recredibilizare? Regandire? to late ;-)
    Romania e tara unde recredibilizarea si regandirea sunt doua elemente fantasmagorice .In rest , se traieste bine.Chiar civilizat din cale-afara.

  5. Călin says:

    Subiectul mass-media e, întotdeauna, unul la care se pricep toti. E refugiul atunci când iti trebuie, zor-nevoie, inamici si e locul unde poti cauta prieteni de circumstantă. În urmă cu 18-20 de ani si câteodată, pe parcurs, a fost locomotiva societatii. Acum e „încotro”…

  6. Bibliotecaru says:

    @ Alina Gorghiu
    Stupizenia conducătorilor mass-media este inevitabilă. Toţi factorii decizionali în media românească se reped spre zona profitului maxim. Merge OTV-ul domnul Diaconescu, toate televiziunile se otevizează, merg manelele, toate televiziunile se manelizează, merg emisiunile cu şi despre minoritatea rromă, toate televiziunile au seriale şi emisiuni pline de fuste înflorate.

    A reuşit Realitatea TV cu emisiuni de ştiri, toate televiziunile şi-au făcut astfel de emisiuni, trusturile au adăugat o televiziune de ştiri…

    Iată însă că acum câţiva ani Prima TV (dacă nu mă înşel) a avut inteligenţa să creeze oportunitatea unui film românesc vechi pe săptămână şi au avut un succes colosal la care nu se aşteptau nici cei care propuseseră grila de programe. Un timp toate televiziunile au început să dea filme româneşti… acum au stat.

    Presa a început să dea cărţi împreună cu ziarele şi lumea, un timp, a stat la coadă să prindă cărţile.

    Pornind acum un program cultural într-o televiziune comercială, el va avea în mod sigur succes, pentru că nu există în spaţiul hertzian aşa ceva, doar pe cablu şi totul relativ.

    Problema mass-mediei este că ea nu are o stabilitate astfel încât să existe segmente media, toţi se repet către soluţia comercială a momentului. Şi atunci soluţiile se reduc la glande mamare la vedere, la vocabular de cartier, la creieri împrăştiaţi pe asfalt…

    Credibilizarea mass-media nu este o problemă foarte grea. Este îndeajuns ca ştirile să se prezinte şi să nu se comenteze.

  7. Mirabela

    Da, de noi depinde, dar cum sa explici unui om mai in varsta, care de o viata citeste acelasi ziar dimineata, sau la pranz, sau seara, la aceeasi ora, cu aceeasi placere si aviditate de a sti, ca nu e adevarat ce scrie acolo, sau sa analizeze un pic faptele si apoi sa judece? Si, sa nu uit, ma bucur ca ai venit pe blogul meu. :)

    Marin

    Aveti dreptate. Sunt cateva trusturi care au pus accent si pe conexiunea invers, dar prea putine. La noi populatia inca nu are formata aceasta conceptie prin care un ziar, o revista, etc., nu trebuie luata ca atare, ci trebuie sa-si castige, in timp, notorietatea

    Tim

    La Multi Ani! Ca multe alte domenii, si acesta are nevoie de restructurare. Cu cat sapam mai adanc, cu atat incepem sa ne intrebam “unde nu a ajuns mucegaiul?”

    Calin

    In cazul asta poate a venit timpul sa isi ia articolele in propriile maini, nu? Multi ne-am bucura si inca si mai multi ar descoperi ca s-au inselat amarnic in alegerile facute….

    Bibliotecaru

    Adevarat. Dar oameni de onoare care sa faca asta sunt putini. In presa, ca si in democratie, se aplica foarte bine o “lege” de-a lui Murphy care mi-a ramas intiparita in minte: “cand oamenii sunt liberi sa faca ce vor, de obicei se imita unii pe altii”

  8. loredana says:

    poate ca motivul nu este ca avem prea putin timp de a ne pune pe drumul cel bun ci ca avem prea putin curaj de a ne sustine ideile ,prea putina ambitie de a reusi intr-o lume putin potrivnica,prea putina mandrie de a umbla prin greu cu capul sus si ne e mai usor sa umblam pe drum drept cu cap plecat…dar stiti ceva,tinerii de azi sunt cei care vor demonstra ca Romania nu este tara nimanui,este tara lor.

  9. Mirabela says:

    Este adevarat,dar aceasta generatie nu o vom putea reeduca niciodata…Au obosit sa mai “rumege”…(sunt si cei care sunt scarbiti de comercial).Ne vom chinui inca ceva vreme pentru ca totul este comercial,se rezuma la audienta si la bani.Principiile nu mai exista si “un ziarist de valoare”si-a pierdut notiunea…Ramane sa speram ca in al 12 lea ceas se vor trezi.Nu cred ca statul,CNA-ul si alte institutii menite sa monitorizeze activitatea mass-media vor reusi ceva.

  10. Bibliotecaru says:

    @ Alina Gorghiu
    :)
    Dar oare de ce alegem să imităm “pe un altul” care este mai degrabă posedat de diavol decât să-L imităm pe Iisus Hristos?

    Ţineţi minte Singur Acasă 1?
    Copilul are brusc libertatea de a face toate lucrurile interzise. La un moment dat are un borcan mare de îngheţată în braţe şi spune…
    Mamăăă, mănânc toată îngheţata din borcan şi o să mi se facă rău. Vino să mă opreşti! Sesizaţi genialitatea acestui monolog? Copilul ştie că i se va face rău, dar, totodată, are aproape obligaţia de a testa limitele. În plan profund este acelaşi lucru cu păcatul originar, cu muşcătura din fructul oprit. Libertatea este pentru oameni o soluţie de anormalitatea, de aceea cei care ajung în posturi înalte, acolo unde nu mai este nimeni deasupra, cum ar fi postul de preşedinte de stat, postul de premier… lipsa de constrângere îmbată (fenomen numit, de regulă, beţia puterii) şi atunci omul se schimbă radical. Poate că acest concept al libertăţii este baza politicii liberale, ar trebui mai profund discutat, pe îndelete, fără grabă.

  11. Dan patrascu says:

    Indraznesc sa va propun un material care cred ca v-ar putea interesa.
    http://patrascudan.wordpress.com/2010/01/04/sisteme-electorale/

  12. Loredana

    Sper ca asa sa fie. In orice caz, daca vrem sa traim intr-o democratie, liberi, trebuie mai intai sa ne purtam noi ca atare, dar fara s-o intelegem gresit, sau s-o cream dupa propriile reguli.

    Mirabela

    Poate nu vor reusi pentru ca nici nu vor incerca. Mai spuneam eu odata, toate domeniile sunt interdependente, ca sa reformam unul, trebuie sa ne concentram asupra tuturor.

    Bibliotecaru

    Libertatea nu trebuie doar discutata, acesta e doar primul pas. Dar apoi trebuie implementat acest concept, si nu pe premiza “spalarii de creiere”. Asta e cel mai greu, dupa parerea mea….

    Dan Patrascu

    Multumesc, un material care imi dovedeste inca o data ca poporul roman, in majoritatea sa, nu are educatie politica, si incep sa ma gandesc la cateva solutii care ar putea rectifica asta…

  13. [D][S][N] says:

    N’are poporu’ educatie politica ?!…
    E, cum nu ?
    Pai alde Guta si Salam cu ce se ocupa, daca nu cu educarea poporului ?…

  14. Radu Humor says:

    Daca incercati sa justificati ce se intampla acum la Cotidianul, Ziua si Gardianul, prin nevoia de schimbare, sunteti niste naivi, nu numai politici…

  15. Bibliotecaru says:

    @ Alina Gorghiu
    :)
    Păi de ce credeţi că “pierd timpul” pe blogurile oamenilor politici, tocmai pentru a vorbi poporului şi celor care citesc aceste bloguri, despre nevoia de a exprima democraţia în fiecare zi şi de a lupta, secundă cu secundă, împotriva dorinţei statului de a îngrădi, sub diferite pretexte (precum lupta împotriva terorismului) libertatea individuală şi de grup a cetăţenilor.

    Iată de exemplu, există un paşaport biometric pe termen lung, mai ieftin (deşi este mai scump de realizat) şi, în general, “fără probleme”. Pentru că românii (printre care şi eu) au făcut scandal, există şi un paşaport nebiometric dar care este, absolut nejustificat, mai scump şi expiră într-un singur an. Îmi apără un om politic drepturile? Desigur că nu, inechitatea deja există, este pusă în practică.

Lasă un răspuns