Scrisoarea către FMI
Avem în sfârşit, aprobată în Guvern, scrisoarea de intenţie către FMI. Pentru mulţi dintre noi, nu cuprinde mari suprize. Ne aşteptam ca Guvernul să pună în aplicare măsurile anunţate de “premierul” Traian Băsescu în pofida presiunilor sociale, să fie anunţată şi iminenta majorare a impozitelor şi taxelor.
Ceea ce nu ştiaţi însă, şi pentru mine a fost o reală surpriză, este faptul că Guvernul s-a angajat în faţa board-ului FMI că va obţine, ca “acţiune prealabilă”, o hotărâre favorabilă emisă de Curtea Constiţuţională pentru punerea în aplicare a măsurilor. Luaţi aminte, nu un aviz de costituţionalitate, ci o hotărâre de-a dreptul.
Şi citez exact din documentul aprobat în şedinţa de Guvern: “Punerea în aplicare a măsurilor, (inclusiv cu o hotărâre favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestora) de pe partea de cheltuieli enumerate la punctele (i-iii) şi a măsurilor de lărgire a bazelor de impozitare va constitui acţiune prealabilă pentru finalizarea evaluării”.
Ei, hai s-o vedem şi pe asta! Cam la ce credeţi că s-ar încadra o astfel de faptă? Cumva la trafic de influenţă şi încălcarea flagrantă a statului de drept?
Păi să reamintim Cabinetului Boc că, recent, în ţărişoara noastră, un domn parlamentar, care obţinea hotărâri favorabile în instanţă, prin metode nu tocmai ortodoxe, este acum în arest preventiv aprobat de Senat. Pe numele său, Cătălin Voicu, parlamentarul în cauză, a fost hulit de toate mărimile pedeliste.
Să înţelegem, însă, că în acest caz, dat fiind interesul naţioal, este legitim ca guvernul Boc să poată avea „pile” la Curtea Constituţională, cu care depune garanţii la FMI?




poate nu stiai: pt ala e trafic de influenta pt ca e din opozitie. pt astialati, de la putere este…. cum sa-i spun? judecare dreapta a lucrurilor si colaborare intru binele tarii.
Eu as vrea sa va treziti nitel. si sa va apucati efectiv de ceea ce trebuie sa faceti
Acum 5 luni de zile ziceam urmatoarele:
… Cu toate ca tot dezastrul asta a fost foarte previzibil cu un premier ca Boc si un presedinte ca basescu, se pare ca n-a interesat prea multa lume. Interesul va fi trezit violent prin vara, cind eu unul ma astept la masuri din alea gen Stolojan cu nationalizarea valutei si alte minuni. Ma astept ca intr-o zi BNR sa anunte un curs EURO de 3-4 ori mai mare pentru leu, in felul acesta acoperind o parte din lipsa. Multi din cei care vor mai avea capital la acea data il va avea in valuta, de aceea ma astept si la o nationalizare a valutei. Masurle astea par acum de domeniul SF, dar daca nu va exista alta solutie ce credeti ca se va putea face altceva ? Nici nationalizarea integrala a profitului tuturor firmelor pe un an nu va fi o iesire din situatie, deoarece nu vor mai fi prea multe firme functionale la acea data, exceptind firmele clientelei politice ale PD. …
Pentru conformitate puteti reciti urmatorul link:
http://www.alinagorghiu.ro/2009/12/31/help/comment-page-1/#comment-19400
La comentariul respectiv am primit urmatorul raspuns:
“Eu nu ma voi grabi sa trag concluzii gresite, mai ales ca ce spui e pertinent, asa ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa se automotiveze si sa se mobilizeze pentru ca aceste previziuni sa nu aiba loc”
Va intreb acuma, mai sunteti optimista ?
Eu unul nu pot fi, tot ce pot sa sper este ca data crosului cu bicicleta sa nu cada cumva dupa revolutie !
Stimata doamna Gorghiu,stirea ca un jurit prim ministru s-ar fi angajat la FMI ca va aobtine ,in prealabil , un aviz de la CC ,in probleme masurilor contra a 2/3 din populatia acestei tari,este atat de stridenta , incat refuz sa o cred.
Aud si eu , pe la tv , ca art 53 din Constitutie admite restrangerea drepturilor cetatenesti.Textul insa vorbeste de restrangerea exercitarii unor drepturi , nu de suprimarea lor , caci drepturile cetatenesti sunt inalienabile , imprescrptille ,etc , toate atributele scrise in constitutiile socialiste pentru proprietatea de stat.
Dar nu stiu daca este timpul sa glumim .
Asa dar , o limitarea a drepturilor este ,in termeni juridici , o suspendare a lor pentru caz de forta majora sau caz fortuit.Ce intelege constitutia prin caz de forta majora , spune tot art 53:calamitati , epidemii, siguranta nationala.
Deci restrangerea dreptului de proprietae sau a obligatiilr asumate in cazul pensiilor , chair nesimtite – statul garanteaza proprietatea si creantele impotriva sa /art 44 din Constitutie/- este limitata la situatiile prevazute in Constitutie.
Dar,si aici intervine un dar: art 119 din Constitutie este cel care organizeaza activitatile privind securitatea nationala , infiintand un consiliu , nu este de atributul guvernului.; vezi si art 93 din Constitutie.care da dreptul presedintelui sa decida doar stare de asediu si starea de urgenta
Delegarea guvernului , potrivit art 115 din Constitutie ,nu poate fi facuta pentru a emite ordonante care fac obiectul legilor organice.Intelege guvernul ca daca nu poate fi delegat sa ermita acte intr-un domeniu rezervat ,art 114 din constitutie ii permite sa faca ,prin frauda la lege ,adica sa angajezeraspunderea sa. si pentru sitatiile care sunt de competenta Consiliului Superior de Aparare a Tarii si rezervate numai parlamentului ?
Cereti , asa dar , suspendarea drepturilor noastre Parlamentului.
Nu cred ca parintii constitutiei s-au gandit la dictatura!
buna Alina
Am inteles ca basescu s-a intalnit cu cineva de Curtea Constitutionala…asa e?
de la
Unde se gaseste textul acestei scrisori si nota de fundamentare pentru Ordonanta de urgenta care aproba aceste masuri ?
Conferinta de presa a lui videanu m-a scandalizat din nou si trebuie sa mai scriu citeva rinduri:
zicea videanu, ca PNL e de vina deoarece in 2007 si 2008 a marit excesiv platile catre bugetari, si din aceasta cauza in momentul cind a intervenit criza aceste cheltuieli au devenit nesustenabile. Intrebarea mea e urmatoarea: de ce tocmai in 2009 a intervenit asa zisa criza economica ? Nu cumva din cauza lipsei totale de incredere a mediului de afaceri in competenta TUTUROR oamenilor din PD ? Nu cumva din cauza faptului ca mediul privat de afaceri STIA ca in componenta PD-ului exista NUMAI HOTI SI MINCINOSI ? Nu cumva din cauza faptului ca VENITURILE au scazut dramatic datorita motivelor amintite mai sus ?
Ce trebuia sa facem noi in calitate de contribuabili ? Sa ne legam la ochi si sa transferam toti banii in conturile lor, asta ca sa fie mai simpla actiunea lor de subminare a economiei nationale ?
Eu imi amintesc de ceausescu pe ultima suta de metri cind zicea: Nu raspund decit in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor poporului !
Sunt curios ce vor ce vor spune basescu si camarila ? … Nu rapsund decit in fata SRI si SPP ?
Doamna Alina Gheorghiu
Situatia este grava . Asistam la o vizita fara precedent.
Ea poate sa aiba un efect ternimal pentru mafia de la putere. Americanii sunt pragmatici. Te intrebuinteaza si dupa aceia ati dau un sut in… fund. Se pare ca sau hotarat ansfarsit sa-i acorde Presedintelui Basescu. acest tratament preferential. RH
Puteti citi in intregime acest comentariu aici. (comentariu editat)
Ma uit si ma tot uit si cred ca m-am tampit eu… Ca l-am auzit pe “linge-blide” asta de Catarama , ca cica sectorul privat s-a restructurat si ca TAIERILE astea de la bugetari e RESTRUCTURAREA (!!!!!) sectorului bugetar ; iar acest lucru ESTE BINEVENIT pt sectorul privat…?! O sa vezi tu , gagauta , ce binevenite sunt aceste taieri de la bugetari , CAND O SA “BATA VANTUL” DE CLIENTI LA SECTORUL PRIVAT !!! Iar despre sectorul privat pentru export…. MAI AVEM NOI ASA CEVA ????
Si-acum vine “bomba” : “eminenta sa” Mugur Isarescu , ne anunta astazi ca BRUSC ECONOMIA ROMANEASCA DA SEMNE DE REDRESARE ( !!!!!!!!!!!!!!!) , ca romanii incep sa economisesca , ca exporturile merg bine (iarasi “exporturile” – care dracu or fi alea , ca in afara de Dacii io nu le stiu ?! ) …. Adica toate astea mai ieri nu se stiau si brusc s-au redresat peste noapte !
Am impresia ca a fost strans rau de tot de “c**** ” (cum naiba or fi reusit chiar si pe asta ????!!!) de a devenit de-a-dreptul nesimtit , incat sa ne considere pe toti niste copii tembeli , care inghit si cele mai fantasmagorice basme !!!
Doamna Alina Gheorghiu
ACEST MESAJ ARE O IMPORTANTA SPECIALA.MULTI VOR FI INDATORATI PENTRU PUBLICARE. EL ANUNTA IMCEPUTUL SFARSITULUI……
SEFUL CIA LEON PANETTA LA BUCURESTI
Puteti citi in intregime acest comentariu aici. (comentariu editat)
dle Robert
astept cu interes sa vad daca ce spui se confirma sau este doar o operatie de intocxicare. cele relatate sunt atat de grave incat daca sunt adevarate vor iesi la lumina destul de amplu