A la Ion Iliescu
Ce parere aveti de ideea asta?
Iliescu: Experimentul Băsescu va duce la alegerea preşedintelui de către Parlament
(MEDIAFAX)Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, că “experimentul” Traian Băsescu va duce la modificarea Constituţiei în sensul alegerii preşedintelui de către Parlament. Iliescu a afirmat că declaraţia făcută de Traian Băsescu potrivit căreia prima Constituţie după 1990 a fost “după chipul şi asemănarea” liderului PSD a constituit “o apreciere făcută cu uşurinţă”. “Aş putea să-i replic în acelaşi fel. Ce ar fi dacă ar fi după chipul lui Băsescu această Constituţie? În orice caz, experimentul lui Băsescu cred că va duce probabil la o modificare pe care o susţineau cândva liberalii, anume ca preşedintele să fie ales de Parlament”, a spus fostul preşedinte. Iliescu a apreciat că climatul politic s-a deteriorat în ultimii ani, în lipsa dialogului politic şi l-a identificat pe Traian Băsescu drept “principalul vinovat”. Fostul preşedinte a spus despre actualul şef al statului că “nu a asimilat” principala atribuţie conferită de Constituţie, aceea de a fi factor de echilibru între partide, puterile statului şi societate. Întrebat de ce, în aceste condiţii, Traian Băsescu a primit din partea alegătorilor două mandate de preşedinte, Iliescu a răspuns: “Asta este marea enigmă şi marea slăbiciune a societăţii româneşti. Arată nivelul de educare civică şi la nevoie omul se lasă ademenit, cumpărat. Am ajuns la expresii primitive de cumpărare de voturi. Degeaba după aia omul constată ce prostie a făcut, dar atunci la vot i se oferă o sumă de bani, o pungă de alimente şi merge şi votează ce i se cere”




si lucrurile erau atat de bune pe vremea lui nea nelu. e foarte usor sa dai din umeri la o societate intreaga invatata cu punga de alimente, dupa ce tu ai invatat-o asa.
Foarte buna.
Nu cred ca se va ajunge la alegerea presedintelui de catre Parlament. Dar sunt convins ca si in 2012 multi romani isi vor vinde votul pe 50 lei sau pe 2 kg de faina si 2 l de ulei. Saracia si prostia au atins proportii inimaginabile in timpul ,,epocii de marmura” Basescu-Boc-Videanu-Udrea.
Si unde greseste Iliescu ?
Sigur ca a facut multe ticaloşii in anii ‘90 dar tot atat de sigur a fost depasit de Basescu si de regimul său clientelar.
Aceasta gheară pe care a pus-o Basescu pe grumazul ţarii si pe care o strange puţin cate puţin la fiecare incalcare a Constituţiei in folosul sau si-al derbedeilor care-l inconjoara o sa ne faca sa devenim noi,majoritatea celor disperaţi ,mineri fara calificare dar dispusi sa venim peste ei la Bucureşti sa iasa o revoltă cum nimeni n-a mai vazut una la fel.Eu sper sa nu se intâmple asa ceva dar nu văd cum altfel,Basescu a taiat toate canalele democratice prin care oamenii sai ar putea sa fie alungaţi de la Putere motive fiind suficiente pentru aceasta.Ma opresc aici ca vin Sarbatorile si as vrea sa le fac totuşi acasa.
@ Alina Gorghiu
Şi cred că are dreptate. După cele trei încercări de preşedinţi ale României de după 1989 s-a observat că nici unul dintre preşedinţi nu s-a putut abţine să nu-şi depăşească atribuţiunile. În consecinţă, o republică parlamentară cu un preşedinte mai mult decorativ ar putea fi o soluţie. Din păcate este din ce în ce mai evident că politica trebuie obligată să-şi îndeplinească corect atribuţiunile şi, mai ales, să nu exercite puterea delegată de popor în interes propriu. Dacă la preşedinte este relativ simplu luându-i pur şi simplu din prerogative, nu ştiu ce putem face pentru ca premierului să nu preia frâiele legiferării în România. Personal constat că parlamentul este pur şi simplu blocat de OUG-uri, un instrument care ar fi trebuit să fie unul de extremă avarie, iar mai nou se abuzează şi de angajarea răspunderii Guvernulu, care ar fi trebuit să fie un instrument de modificare a Programului de Guvernare. Practic Parlamentul, în loc să fie forţa politică creatoare, a devenit o maşină de vot care confirmă sau infirmă ceea ce face Guvernul.
Eu mă întreb când oare se va face o lege care să limiteze domeniul de emitere al Ordonanţelor de Urgenţă la situaţiile cu adevărat urgente, precum catastrofele?
poate in 2011 vom spune:
ADIO administratie prezidentiala,
Bine-ai revenit CASA REGALA !
Corect. mosu are dreptate.
Liberalii ar face o mare tampenie, de neiertat, daca ar accepta trocul republica parlamentara in schimbul unicameralului. Eu nu i-as ierta niciodata, si as vota cu adeptii bicameralismului, poa sa fie si Vadim, DD sau Becali.
Ideea este una foarte buna, a republicii parlamentare, parlamentul alege presedintele si tot parlamentul raspunde pt alegerea facuta in caz de conflict. Presedintele nu va mai putea sa impuna un prim ministru va trebui sa propuna unul care sa reprezinte cu adevarat majoritatea e intradevar mai democratic. Nu ne mai putem permite sa avem 2 centri de putere amandoua cu legitimitatea votului popular, presedentie vs. parlament, blocaje continue si pasari de responsablitate. Atunci vom sti cine raspunde de ce si cum merg lucrurile.
In 1990 eu personal am dat cu pietre dupa staful lui Ion Iliescu la Cluj. Eram la distanta mult prea mare pentru a-l nimeri, pe celalalt mal al somesului, gestul a fost mai mult unu simbolic.
Azi insa, Ion Iliescu din 90 imi pare un tip foarte simpatic in comparatie cu ce e basescu. Am ajuns noi cei din acea generatie sa-i dam si dreptate in multe cazuri, si are dreptate si cind zice ca “experimentul Traian Băsescu va duce la modificarea Constituţiei în sensul alegerii preşedintelui de către Parlament”.
Si daca basescu va ramine inca 4 ani Presedinte s-ar putea ca experienta acumulata cu el ca Presedinte sa duca chiar catre monarhie. Poate ar fi chiar bine, si poate ca PNL ar putea imbratisa ideea asta. Mie chiar mi-ar placea modelul politic dar si economic britanic. Ar putea fi o cale de revenire a spiritului national. Asazisul sistem executiv bipolar si-a dovedit ineficienta si in cazul guvernarii liberale, si in cazul guvernarii pd-iste, cu toate ca au fost conditii radical diferite. Ginditi-va cum ar fi fos guvernarea liberala cu un Presedinte neutru ?
Despre Ion Iliescu putem spune multe, dar dupa basescu a fost cel mai abil politician din 90 pina azi. PNL nu a avut inca un asemenea lider, eventual speram ca el sa devina Crin Antonescu. A nu se intelege ca sunt fan basescu sau Iliescu, dar aceste adevaruri nu pot fi contestate chiar daca scopurile lui basescu sunt de fapt scopuri malefice si pur de interes personal.
citiţi printre rânduri: Iliescu vrea să ajungă în parlament? Indiferent ce spune Iliescu Constituţia va trebui schimbată. Schimbată în sensul în care spun eu pe http://stimtot.ro, mai puţin visul lui băse.
Adica presedintele sa nu mai fie ales de popor, pentru 2 kg de ulei?
Sa fie ales de Parlament, pentru milioane de lei de la Elena, Adriean, Radu si sa poata avea oricate mandate?
E o idee “pe care o susţineau cândva liberalii”, repetata de tovarasul Ion si pe care si-o doresc portocalii.
Adica dai 2 kg ulei x 30000 votanti, ajungi in Parlament si castigi de zece ori suma.
Am primit asta prin SMS de la partid, in direct si-n exclusivitate.
aRE DREPTATE.