Cuza a dat, Funeriu vrea sa ia
Ma bucur ca cei de la Gazeta Sporturilor, in speta Catalin Tolontan, continua anchetele care nu-i slabesc pe cei care se fac ca se ocupa de sport in tara asta. Citesc pe blogul lui Tolontan, www.tolo.ro, ca ANS vrea sa puna mana pe un teren de 40 de hectare in zona Baneasa, care a fost dat Societatii de Dare La Semn, actuala Federatie Romana de Tir, de catre insusi Alexandru Ioan Cuza.
Miza este evidenta, dar motivatia agentiei din subordinea ministerului condus de inconfundabilul Daniel Funeriu este mai mult decat discutabila. Doina Melinte este prinsa acum la mijloc. Sunt curioasa ce va face.




Eu l-as pune pe Funeriu cu fundul pe post de centrul cercului de ţintă
Schema este clasica. Ar trebui careva sa faca o investigatie privind terenurile pe care se afla scoli si spitale desfiintate. In satul unde ma destrabalez eu cu agricultura a existat o scoala( desfiintata toamna trecuta), construita imediat dupa primul razboi, astfel:un cetatean mai instarit a donat comunitatii un teren de 1/2 ha in buricul satului; alti cetateni instariti au adunat banii si au angajat niste constructori italieni;restul, mai saraci au contribuit cu carca. Dupa revolutie, nerezidentii cu ceva dare de mana au sponsorizat scoala cu fel de fel (fosa septica, put adanc, grup sanitar, computere, imprimante, electronice etc). O sa-mi fac timp sa investighez ce s-a ales de obiectele donate si ce se va intampla cu cladirea si terenul.Eu cred ca toata tevatura cu desfiintarea scolilor si spitalelor are legatura si cu interese imobiliare (printre altele…).
Cum spune si Mircea Badea
) Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!
Cuza a dat, Funeriu vrea sa ia, bok taie, Attila comaseaza si desfiinteaza, romanul tace si rabda. Pana cand?