6

Comentarii

Postat pe
Jul. 03, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 11:07 pm
Liberalul » Evenimente si sedinte ale PNL »

Scoala femeilor liberale, la Iasi

S-a discutat despre soarta femeilor in politica.

As adauga aici ceea ce spunea Zoe Petre despre subiect:
“Faptul că numărul doamnelor în politică este foarte restrâns e o mare nedreptate. Din analiza mea, aceasta este urmarea unor factori conjugaţi, care merg de la ipocrizia militanţilor majorităţii partidelor politice, care folosesc femeile în politică în loc să le promoveze în mod real, până la refuzul femeilor înseşi de a avea încredere în capacitatea semenelor lor în viaţa politică. De la o vreme, s-au adăugat însă în acest proces câteva ingrediente foarte toxice: promovarea la vârful partidelor şi în funcţii publice de mare responsabilitate a unui model de starletă pseudopolitică a cărei valoare stă mai degrabă în aparenţa fizică decât în capacitatea analitică şi decizională. Combinată cu alt criteriu la fel de nociv – cel al banilor de care ea însăşi sau familia ei dispune pentru a contribui la caseta mai mult sau mai puţin secretă a partidului – această selecţie este contraproductivă, după cum se vede cu ochiul liber încă de pe acum. Nu sunt de părere că în funcţii de responsabilitate publică ar trebui să ajungă – cum credea Elena Ceauşescu – doar femei supraponderale şi cu coc. Dar nici nu cred că, la un concurs de chirurgie pe cord deschis, cum este de fapt politica românească, singura calitate sunt picioarele graţioase şi cât se poate de lungi.”

 

6 comentarii la “Scoala femeilor liberale, la Iasi”

  1. Bibliotecaru says:

    @ Alina Gorghiu

    Toate partidele mari au o organizaţie distinctă a doamnelor. Acest lucru oarecum le discriminează pozitiv faţă de bărbaţii care nu au o astfel de organizaţie. Au trecut însă 21 de ani de la revoluţie şi eu nu am auzit ca o organizaţie a femeilor să aibă măcar o acţiune politică distinctă. Sigur, se întâlnesc, vorbesc, comunică peste tot faptul că sunt prea puţin băgate în seamă de “Majoritatea” bărbaţilor… dar dincolo de asta nu fac nimic politic. Eu mi-aş dori să pot vota femei la alegeri, dar nu prea am pe cine.

    În principiu se nasc mai mulţi bărbaţi decât femei. În principiu bărbaţii mor mult mai devreme decât femeile astfel încât, per ansamblu, la număr total femeile sunt mai multe decât bărbaţii. Fiind o medie, cu atât mai mult sunt mai multe femei decât bărbaţi la maturitate (de vreme ce la tinereţe sunt mai mult bărbaţi decât femei dar media totală este inversă). Dacă interesul politic ar fi manifestat egal între bărbaţi şi femei (şi nu am motive să cred că ar fi altfel), atunci ar trebui ca înscrierile în partide să fie semnificativ proporţional cu datele demografice, adică partidele să aibă mai mulţi membrii femei decât bărbaţi (sigur, nu voi putea spune niciodată că în UDMR, de exemplu, numărul de femei este măcar egal cu al bărbaţilor, dar ar trebui să fie). Gluma mea preferată pe acest subiect este cea cu partidul miriapod, “partidul ar trebui să aibă mai multe membre decât membrii!”. :D

    Dacă într-un partid numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor, înseamnă că ele reprezintă oportunitatea unui vot majoritar care determină structura de conducere a unui partid.

    Concluzia mea? Dacă femeile s-ar implica cu adevărat în politică, cu siguranţă că politica românească ar trebui să fie dominată de femei, de vreme ce în partid se aplică regulile democraţiei.

    Cum nu este aşa, este absolut evident că femeile nu se implică în politică şi/sau femeile nu aleg tot femei ci bărbaţi.

    Şi de aici mă întorc la organizaţia femeilor liberale şi întreb şi eu clasic, “ce au făcut din punct de vedere politic în ultimii 20 de ani?”.

  2. Bibliotecaru says:

    Am intrat pe site-ul http://onfl.ro/ să aflu mai multe despre doamna Lăcrămioara, vicepreşedinte OFL Botoşani… şi, nu veţi crede, n-am găsit nimic. Mai mult siteul ONFL este lăsat în paragină de pe la Sfântul Nicolae iar OFL Botoşani nu are site.

    Mai mult, în căutarea mea am găsit următorul articol amosnews:
    Organizaţia Femeilor Liberale lansează programul de pregătire politică „Femeile liberale pot ajuta România”, care se va desfăşura în două etape. Rolul acestui program este de a pregăti femeile pentru activitatea politică şi de a implica cât mai multe simpatizante în viaţa politică pentru a promova politici care să răspundă nevoilor cu care femeile se confruntă zi de zi.
    “Am preluat preşedinţia Organizaţiei Femeilor Liberale având ca principal obiectiv atragerea cât mai multor femei în politică şi îmbunătăţirea performanţelor femeilor în administraţia locală şi centrală. Acest program este primul pas pe care îl facem pentru a pregăti femeile liberale pentru o bătălie electorală foarte grea. Este momentul că femeile liberale să demonstreze că sunt o forţă şi că pot ajuta România”, a declarat Lucia-Ana Varga, deputat PNL şi preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale.

    Cum este această informaţie, în contradicţie cu ce am scris mai sus? OFL se mai implică în chestiuni umanitare, dar nu am văzut nici o presiune pentru a introduce un amendament la Constituţie, de exemplu. Au fost nenumărate cazuri în care legile au implicat o problemă a femeilor, cum ar fi concediul maternal, acea lege cu laptele praf şi aşa mai departe… Nu am simţit nici o presiune din partea nici unei organizaţii de femei din politica românească. La fel şi la alegerile interne ale partidelor, nu am observat ca femeile să susţină anumiţi candidaţi care au în programul lor o secţiune specială dedicată femeilor.

    Se vorbeşte despre o mamă care a ridicat un camion cu mâinile goale pentru a-şi scoate pruncul de acolo… Nu prea se vede deloc o astfel de determinare…

  3. motraucs says:

    Scoala pisicilor liberale s-ar putea deschide undeva poate chiar la Bucuresti ? :roll: Pisici ale unor distinsi lideri ai PNL eventual o expozitie cu intrare banii sa mearga la o fundatie pentru catei. :oops:

  4. @ Stimată Alina ,
    Toată stima si respectul pentru FEMEILE cu demnitate, personalitate,verticalitate si onestitate din politică !
    Dar, decât o doamne de genul : „ sunt mândră de felul cum mi-am educat copilul ” , ( copilul fiind chiar cel care s-a urinat la baza crucii unde era chipul Mântuitorului IISUS HRISTOS răstignit ,si care a vrut să treacă cu masina peste un băiat ce sărise in ajutorul prietenei sale pe care o lovea cu brutalitate ) , sau, doamne cu fite care sunt manipulate de partidul care le-a promovat, mai bine lipsă !
    Cu respect, Aliosa ( http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/06/29/SE-INTÂMPLĂ-DOAR-LA-NOI ).

  5. Ruxandra says:

    Vedeti aici ce fac femeile liberale din sectorul 5, http:// oflsector5.blog
    spot.com, siteul ONFL va fi inlocuit cu http://www.oflromania.ro, acolo se vor publica toate actiunile fiecarei organizatii, pana in septembrie 2011 speram sa fie definitivat.

  6. Zoe Petre says:

    Multumesc pentru citat și mult succes doamnelor liberale.

Lasă un răspuns