2002. Staicovici, în buricul Cotroceniului. Aşa a început, fără să-mi dau seama, profesia de activist liberal. Claudius Zaharia (actualmente membru PD-L) era atunci preşedintele aproape inexistentei filiale PNL sector 5. Habar nu aveam pe nimeni, nimeni nu mă ştia pe mine, o studentă amărâtă, nici măcar cu aspiraţii mari. Am mers fără niciun gând în PNL, eram “constrânsă” de cineva care îmi e unul din cei mai buni şi de încredere prieteni, să merg să-l ajut să organizeze tineretul liberal din sector 5. Atât mi-a fost de ajuns, că simţul utilităţii a stârnit în mine dorinţa de a continua. Să fi fost puţin, mult, nici până azi nu ştiu. Dar ce ştiu e că, într-un anumit moment, Claudius Zaharia a încurajat candidatura mea la consiliul local al sectorului 5 şi în structura de conducere a firavei filiale (Claudius, mulţumesc!). Sunt foarte fericită că în 6 ani ne-am strâns un grup, animat de prietenie şi nu doar de obiective politice comune.
Sectorul 5 e unul destul de greu de descris politic pe o logică normală câtă vreme aici tronează un Vanghelie care reuşeşte de opt ani să nu facă nimic şi totuşi să fie reales. Asta am constatat după vara lui 2004, când am intrat cu onor în Consiliul local al sectorului 5, acolo unde Marean era stăpân. Istoria începutului meu de mandat portocaliu şi “DA” avea un start de mare excepţie, PNL-PD avea majoritatea simplă în consiliu. Ulterior am observat că jocul de glezne al lui Marean, corelat cu interesele private ale oamenilor din Consiliu, făcea ca această majoritate să fie fără personalitate, fără dorinţa sau putinţa de a i se opune real primarului ales.
Majoritatea s-a întors atât de repede în favoarea PSD, că a trebuit să mă ciupesc ca să-mi dau seama dacă nu am visat. Şi pe cuvânt că asta a fost o mega experienţă. Să stai în sală, să te revolţi la diverse puncte de pe ordinea de zi, să începi să ridici tonul ca să te faci auzită şi totuşi să ai senzaţia, şi apoi certitudinea, că băieţii ăia se uită prin tine, cu un zâmbet flegmatic adus pe faţa lor de rezolvarea propriilor afaceri.
Mai târziu, probabil pentru că m-au tot văzut de dimineaţa până seara pe la partid, m-am trezit şi eu aleasă în noua structură de conducere a PNL sector 5, în septembrie 2004. Şi în prezent fac parte din ea. Ştiu, nu e vreo super funcţie de partid şi de stat, dar pentru mine e mulţumitor că între prietenii mei de la sectorul 5, munca mi-a fost recunoscută.
În politică, dacă arzi etapele nu poţi ajunge un om pe care oamenii să îl aleagă, ci doar un om care depinde de jocurile politice pentru a fi numit. Or ceea ce-mi doresc eu este să cresc în politică proporţional cu recunoaşterea oamenilor pentru ceea ce fac pentru ei.
La Congresul PNL din 2005 am fost aleasă în cadrul Curţii de Onoare şi Arbitraj, vice pe organizare (să nu credeţi că aşa, tam-nisam, ci după ce vreo trei ani am fost magistrat asistent al Curţii şi, ca să fiu sinceră, titulatura depăşeşte cu mult activitatea pe care o făceam, de genul consemnat procese-verbale, trimis citaţii şi orice altă corespondenţă a COA). Dacă vă întrebaţi, asta nu a mai fost o decepţie, muncesc cu drag acolo şi azi tot din acelaşi motiv, sunt între prieteni, între oameni care îmi apreciază munca.
Momentul alegeri locale 2008 a însemnat pentru mine o revelaţie. Am făcut campanie la picior, din uşă în uşă, am stat de vorbă, fără falsă modestie, cu peste 1000 de oameni din sectorul cinci, am împărţit flyere alături de echipa mea dragă de studenţi, am încercat să-i ajutăm cu sfaturi juridice pe oamenii care aveau probleme cu Primăria sectorului 5, în fine, am înţeles cât de mult contează să ştii ce probleme şi ce aşteptări au oamenii.
Din nefericire, pe fondul sărăciei din acest sector minciunile lui Marean au prins încă o dată. I-a mai păcălit pe oameni pentru încă patru ani. Dar nu am dezarmat. Am crezut în puterea de discernământ a locuitorilor din Colegiul 22, unde am candidat odată cu alegerile uninominale din noiembrie 2008. Şi da, m-am bucurat enorm să le ofer încrederea că politica se poate face şi altfel, votând un om pe care au avut ocazia să-l cunoască faţă în faţă, în timpul dar şi înaintea campaniei electorale. Iar ei mi-au dat şansa de a le fi avocat în Parlament, ca deputat în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în legislatura care abia a început.
Mdea, ştiu, m-a luat valul şi am fost cam prea serioasă acu spre final, dar uneori politica tre să mai fie şi serioasă, lucrurile mari nu se fac cu băşcălie şi gaguri de distrat lumea, ci uneori chiar cu scrâşnit din dinţi! 
Loading ...
