Arhiva categoriei «old-bun simt»

24

Comentarii

Postat pe
Mar. 11, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 02:03 pm

Campanie impotriva violentei

Ca de obicei va invit sa participati la un nou proiect campanie. Orice ajutor este util, de la promovare la participarea efectiva. Mai jos aveti comunicatul de presa, invitatia si posterul campaniei.

Cod pentru afis:

Cod pentru afisarea bannerului:

Parlamentul României /Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
telefon: (021) 402 10 70 fax: (021) 402 10 72 e-mail:pnl@cdep.ro

Dragi părinţi, stimaţi locuitori ai colegiului 22,

Considerată a fi o urmare firească a violenţei trăită sau văzută acasă, a programelor urmărite la televizor sau, pur şi simplu, o manifestare a unor frustrări acumulate în timp, violenţa în şcoala românească a fost dezbătută în cadrul primei discuţii iniţiate de mine în urmă cu puţin timp, la care au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor statului, părinţi, profesori şi elevi. Una dintre principalele concluzii a fost aceea că părinţii au nevoie de explicaţii, îndrumare de specialitate şi învăţare a câştigării încrederii propriului copil.

Ca atare, îmi face plăcere să vă invit la primul training pe teme de psihologia elevului pentru părinţi, intitulat „Nu lăsa violenţa să conducă familia ta” , care va avea loc pe 21 martie 2010, la Palatul Parlamentului, sala Grupului PNL din Camera Deputaţilor, etajul 2, începând cu ora 12.00. Intrarea este liberă şi acţiunea vi se adresează, părinţi şi bunici, adulţi întreţinători de copii, toţi cei interesaţi de acest subiect şi de cum poate fi combătută, în definitiv, violenţa între copii sau între copii şi cadrele didactice.

Vom afla de ce izbucnesc elevii uneori în accese de furie, de ce nu pot fi stăpâniţi, de unde provine lipsa de teamă de autoritatea profesorului sau de repercusiuni şi care este vina adultului în toată această istorie zbuciumată care modelează caracterul viitorului părinte.

Vă aştept cu tot interesul, alături de psihologi din cadrul Asociaţiei Salvaţi Copiii şi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, ca şi alte persoane specializate în domeniu.

Haideţi să contribuim la maturizarea frumoasă a copiilor noştri şi, împreună cu ei, a societăţii noastre în ansamblu.

Vă mulţumesc şi aştept confirmarea participării dumneavoastră până în data de 17 Martie 2010, la următoarele numere de telefon: 0723.639.935, 021.318.37.14 precum şi la adresa de e-mail: deputat@alinagorghiu.ro.

Alina Gorghiu, deputat PNL

43

Comentarii

Postat pe
Mar. 09, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:03 pm

intrebari

Ce raspuns vor primi dascalii care sunt din nou in strada? Au inceput in cateva orase, dar e doar prima parte. Nemultumirea lor e in crestere, peste toate venind amenintarea cu disponibilizarea. Ba nu… gresesc. Peste toate vine noua reforma a invatamantului. Cred ca sunt absolut incantati ca n-au bani de rate bancare, dar vor avea un sistem revolutionar…  gandit in biroul ministrului, la mare secret…
Daca ar avea votanti doar cadre didactice, ce scor ar avea Daniel Funeriu in colegiul 19? :) Se barfeste ca dl ministru candideaza, adica tara arde si ministrul isi face campanie. Cine sa mai aiba timp de profesori?

Cu ce vor merge bucurestenii la serviciu, la scoala… cand se opresc metrourile? Adica de pe 18 incolo. Sunt multi cei care nu pot folosi transportul in comun de suprafata, pentru ca nu ii duce unde trebuie. Adica il pot folosi, dar vor schimba mai multe autobuze si tramvaie… va fi complicat, oricum.

Cum face statul roman economie disponibilizand oamenii de la CFR, dar dandu-le 12 salarii compensatorii, somaj si un ajutor suplimentar? Poate gresesc, dar cred ca ieseau mai ieftin platindu-le leafa. E drept ca schema e supradimensionata. Sau nu… ar spune unii din CFR. Pentru ca daca ai o problema cu trenurile, ti se spune imediat dupa “nu sunt bani”, “nu avem suficienti oameni”.

Sunt cateva dintre lucrurile care mi-au umplut ultimele zile. Sunt mult mai multe de spus, mult mai multe de aratat. Dar le analizez treptat.

19

Comentarii

Postat pe
Mar. 02, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:03 am

Ce zic elevii despre educatia lor…

Uite, am citit o chestie foarte interesanta. Elevii unui liceu bucurestean si-au pus pe hartie impresiile despre scoala romaneasca, despre Google, relatia cu profesorii si tot ce inseamna educatie in Romanica (asa cum o numesc unii). Spunea si autorul articolului si repet si eu: chiar ar trebui citita cartea aceasta de catre cei din Ministerul Educatiei. Poate mai inteleg cate ceva. Dar bine ar fi sa citeasca in primul rand domnul Funeriu, care pregateste noi si noi schimbari: materii mai putine, teme mai putine, clase mai putine… vad ca reducem tot. Oare o facem dupa o logica sau suntem pe principiul “bocian” STRANGEM CUREAUA. Si o strangem atat de tare, ca ii sufocam de tot pe cetatenii care mai ieri ne-au votat plini de speranta, sa nu cumva sa ne incalece din nou comunistii. Uite ca ne-a incalecat armata noului Tepes – nou si prin aspect si prin orientarea tepelor: acum suntem vizati cu totii. 
Dar, in afara de marea reforma si parerea copiilor despre joaca de-a ministrul educatiei, am mai aflat ceva: nu se mai acorda burse. De niciun fel: sociale, studiu, merit… nimic. Primariile nu au prevazute aceste sume in buget. Ministerul ridica din umeri si arata cu degetul spre primari. Si probabil cu totii asteapta sa apara un alt subiect de presa si sa se stinga acesta, iar elevii vor trece tacut clasa… cum stiu si cum pot ei. Si apoi presedintele lor le va reprosa ca sunt manelisti. Pai, imi pare rau, dar asta le oferiti.  
Ciudat cum guvernarea asta care se crede de dreapta ma face sa postez comentarii de stanga. Paradoxala situatie. Dar asta face domnul Boc si ai sai buni prieteni: ne bulverseaza de tot. Si mai este atat de mult pana la alegeri…

26

Comentarii

Postat pe
Feb. 02, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:02 am

Directorul repus in functie

Va mai amintiti cazul directoarei de la Scoala Centrala, care a fost demisa? Dar faptul ca elevii si profesorii au protestat, au scandat in fata scolii si s-au opus vehement deciziei Inspectoratului Scolar Bucuresti? V-am povestit si eu pe blog, am mers la emisiuni tv si am sustinut protestul acestora.
Ei bine, iata ca eforturile lor si ale mele au primit raspuns: d-na directoare Maria Cojescu se intoarce pe functia de director, revenindu-se asupra Ordinului prin care era demisa. Ma bucura foarte mult ca am contribuit la intrarea in drepturi a unui om neimplicat politic, un om care si-a pierdut functia in urma unui calcul politic, mai mult ca sigur.
Chiar daca Inspectoratul a respins aceasta supozitie, este evident ca nu profesionalismul d-nei Cojescu era pus in discutie, dovada rezultatele excelente si modul corect in care si-a desfasurat activitatea de manager al scolii.
Una peste alta, e bine ca va mai dau si vesti bune, nu-i asa? Chiar daca e vorba despre erori corectate. Sper ca si in viitor sa se analizeze serios persoanele pe care urmeaza sa le sacrifice responsabilii acestor chestiuni administrative. Si, ce este si mai important, sa primeze argumentul criteriilor de competenta.
Comunicatul meu de presa il gasiti AICI.

35

Comentarii

Postat pe
Jan. 25, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 07:01 pm

De bine!

Cutremurul a durat 12 secunde si atat. Iar Haiti are nevoie de vreo 25 de ani pentru reconstructie, optimist vorbind. Aproape 350.000 euro au fost stransi la teledonul organizat de Realitatea tv! De 7 ori mai mult fata de suma donata de exceptionalul guvern Boc.

Am participat cu mare drag si le multumesc!

Filmul aici

35

Comentarii

Postat pe
Jan. 25, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 12:01 pm

Omniprezenta violenta

Va mai aduceti aminte ca in urma cu ceva timp eram asaltati de stiri in care elevii isi agresau profesorii, se bateau intre ei si erau violenti, in general? A fost un val de astfel de stiri. Mi-e teama ca toate acestea nu sunt numai stiri, sunt fragmente din viata de elev. Pe mine ma ingrozeste sa vad fetele batandu-se, de exemplu.

Se intampla din nou. Sau se continua… Trei fete s-au batut in curtea unui liceu bucurestean, una dintre ele avand nevoie de spitalizare. Oricare ar fi fost motivul altercatiei, mi se pare la fel de gresit acest comportament. Ce-i aduce pe copii la violente de acest fel? Ce se intampla cu respectul fata de celalalt?

Eu nu-mi amintesc sa fi vazut vreo bataie intre fete in toti anii mei de scoala generala sau liceu. Nu spun ca nu erau certuri sau persoane care nu se puteau intelege, dar asta nu a degenerat niciodata. Ce este diferit acum? Nu le mai este frica de biroul directorului? Putin le pasa ca sunt chemati parintii la scoala? Sau pur si simplu imita ceea ce le ofera adultii, prin comportamentul lor, programele lor de televiziune si stirile lor?

Poate ar trebui sa meditam serios la asta. Sa vedem daca nu cumva problema pleaca de la noi, “cei mari”. Pentru ca va asigur ca de multe ori copiii astia care se bat fac parte din familii care le-au oferit educatie. Inseamna ca ceva ne scapa…

14

Comentarii

Postat pe
Jan. 24, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 01:01 pm

Un om extraordinar

Sunt sigura ca ati aflat, si cred ca sunteti la fel de mindri ca si mine de reusitele si recunoasterea Ianei Matei. Chiar daca, asemeni altor personalitati, si ea si-a primit recunoasterea in tara abia dupa cea internationala. Dar, cel putin de data asta, e mai de inteles – Iana Matei se ocupa cu miracole transfrontaliere, si probabil de aceea castiga admiratie dincolo de granita inainte de a o castiga pe cea a compatriotilor :) Citeste tot

18

Comentarii

Postat pe
Jan. 22, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 12:01 pm

Iarna pe trotuar

Am tot vorbit de strazi, de cum arata, de cum sunt curatate. Si de cum nu prea sunt curatate la noi in Sectorul 5. Strazile nu arata prea grozav nici acum, a doua zi de cand nu mai ninge, iar perspectivele nu sunt prea bune; daca vine frigul anuntat, ramanem cu gheata…

Soarta soferilor lamurita, ar trebui sa vedem cum stau si pietonii. Azi am dat o tura pe cateva strazi ale Colegiului 22, in bocanci, cu caciula si fular :) . Nu-i a buna, soferii sunt net favorizati. Si ca sa nu incep cu critica atunci cand e loc de autocritica, am sa va arat cum arata trotuarele din jurul Palatului Parlamentului. Pai, stimati domni care administrati Palatul, cum credeti ca putem sa poftim lumea sa isi curete trotuarul, daca noi nu o facem?

12

Comentarii

Postat pe
Jan. 21, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 12:01 pm

Motiv de bucurie :)

Acum aproape o luna am primit o sesizare de la o doamna din Colegiul pe care il reprezint, privitor la curatenia ce lasa de dorit la intersectia dintre Str. Carol Davila si Dr. Leonte. Aceasta se intampla, in principiu, datorita unei cauze de apreciat, si anume aceea de asfaltare a strazii Carol Davila, dar, asa cum din pacate a devenit obisnuinta la noi ca un lucru sa influenteze un altul, au fost ridicate tomberoanele in timpul lucrarilor si nu au mai fost aduse inapoi. Asta se intampla in luna octombrie anul trecut… De atunci cred ca putem sa ne inchipuim cum arata zona respectiva…

Dar uite ca lucrurile au luat o intorsatura favorabila, (si vorba aceea, mai bine mai tarziu decat niciodata), iar adresele pe care le-am inregistrat la primarie si la ADP au avut rezultatele asteptate. De cateva zile se ridica in mod constant gunoiul in zona respectiva si se face curat mult mai des :)

Gasiti aici adresele si raspunsul.

Stiu, ma bucur pentru un lucru ce ar trebui sa mi se para normal, dar tot il traiesc ca pe un motiv de veselie. Parafrazand un intelept:  traim in sectorul 5 si asta ne ocupa tot timpul :)

26

Comentarii

Postat pe
Jan. 20, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 04:01 pm

Schimbarile sunt portocalii, nu violet

Protest la Scoala Centrala din capitala. De ce oare? A… a fost schimbat directorul. Dar de ce? Pai, inspectorul zice ca e nevoie de o echipa de conducere tanara. Hai, va rog, alta scuza pentru schimbarile politice nu gaseati? Aia batrani au expirat cu totul? Sau, mai bine spus, cand a trecut doamna demisa in categoria expiratilor? Ca parca era performanta si se descurca excelent in urma cu ceva timp?…

Dupa cum observ, cam asta inseamna depolitizarea promisa de ministrul Funeriu la investirea in functie: pleaca ai vostri, vin ai nostri. Fara audit intern, fara o evaluare cat de plapanda a activitatii… pur si simplu pentru ca inspectorul scolar are dreptul asta. Ce sa va zic? Sunt de acord cu protestul profesorilor si elevilor, nu cred in ipoteza ca acei copii au fost adusi cu forta acolo. Poate ca doar s-au saturat sa treaca prin atatea schimbari inutil.

 

Dar ce mi s-a parut si mai interesant a fost faptul ca, legat de prima greseala a mandatului (demiterile anuntate cu emfaza), domnul Funeriu nu are curaj sa isi asume deciziile (sau pe ale d-lui Boc, cine mai stie cine gandeste si cine executa in PDL?…). Ca atare, astazi, in marea zi a negocierilor cu sindicatele pe problema demiterilor, dl. ministru a absentat. Nemotivat, adaug eu. Indiferent pe unde l-a blocat zapada, nu accept sa mi te lauzi ca vei discuta cu sindicatele, ca mai apoi sa ii trimiti in lupta pe secretarii de stat.

 

Concluzionand: ii prevad un mandat scurt la Educatie. Sau, pe modelul Boc: lung si plin de gafe (monumentale, unele)…

 

Comunicatul meu este AICI.

18

Comentarii

Postat pe
Jan. 20, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 12:01 pm

Raportez: Eminescu nu a murit

Uitati-va la pozele astea. Au fost vreo 50 de copilasi talentati, au glumit, au recitat poezii, au primit premii. Nu ma asteptam sa fie atata interes, dar m-am inselat.

Andrei, baiatul pe care-l tin eu in brate, are 5 ani si ne-a spus asa: Somnoroase pasarele, Somn usor! :) ))

18

Comentarii

Postat pe
Jan. 19, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 05:01 pm

Uof, leafa mea…

Am si eu o curiozitate. Sau sa-i spun dilema, ca e la moda…  ”Nesimtitii” de ieri cu salarii uriase erau mai vinovati decat cei care iau astazi sa zicem… 20.000 euro salariu? Cei care sugeau sangele poporului pana nu demult, “bampirii” neamului (cum spunea un personaj celebru) sunt mai nesimtiti decat cei care iau aceleasi salarii astazi? Nu inteleg. Citeste tot