Zilele astea, cand se face politica intr-un ritm ce-ti da stare de vertij, mi s-a intamplat ceva care in prima faza m-a scos din minti, pe urma am apreciat: s-a stricat decodorul sau cum s-o chema cel de la TV, in dormitor. Dupa care, amintidu-mi tot la 12 noaptea ca trebuie sa sun la baietii de la Dolce sa-l repare, am pus mana pe cartile primite de ceva vreme, ca spre rusinea mea nu am mai ajuns de ceva timp la o librarie. Aseara mi-a picat in mana “In noapte,” de Haruki Murakami – saru’mana echipei mele, care de ziua mea mi-a facut cadou cam tot ce a publicat omul si in romana – lectura de vreo 3 ore, nu mai mult, despre viata nocturna din Tokyo.
Nu m-a surprins nici ca totul se intampla intr-o singura noapte, nici ca orasul functioneaza dupa regulile sale proprii, nici ca personajul principal feminin nu era o bautoare de cafea, si dadea senzatia ca o bea din datorie…
Ce mi s-a parut simpatic a fost ca cineva se gandea in cartea asta ca sunt momente cand vrei sa tii timpul in loc si momente cand vrei sa-l grabesti. Asta e senzatia mea acum, in contextul asta politic, ca l-as da pe repede inainte.
A, si mai cugeta personajul masculin, care visa sa devina avocat candva, despre justitie ca e o creatura bizara, in fata ei orice om isi pierde numele si chipul. Devenim doar niste simboluri, niste numere. Si cu asta m-a pus pe ganduri.
Cuvinte cheie: carti, decodor, Dolce, Haruki Murakami, Tokyo