Lege ieftina, se vrea divina, roaga seriozitate

Frumos, frumos guest-postul de la Mihnea, pentru care multumesc si mai frumos si va invit sa-l cititi:

Ma gandeam ieri la hartia buletinului de vot si la inutilitatea campaniilor electorale. Se pare ca mintea noastra functioneaza pe baza comparatiilor facute; atunci cand luam un obiect nou in mana si-l privim, creierul trece printr-o baza intreaga de date si informatii pentru a-l identifica. Dintr-un anumit punct de vedere, acel lucru tinut in mana nici nu exista, daca nu primeste un nume, la fel ca toate celalalte lucruri din lumea care ne inconjoara. Pipa nu e pipa, daca nu e “pipa”. Pana si lucrurile pe care nu le cunoastem sunt “chestii”, nu putem sa comunicam nici macar cu noi insine fara un nume care sa urmeze imaginii. Interesant este ca nomosul -sau universul numit de noi- este si intruchiparea spiritului legii in mitologia greaca, posibil sinonim al lui Zeus. Dintr-un anumit punct de vedere, de cate ori numim un lucru, ne apropiem de o ordine pe care o dorim divina.

Si acum sa revenim existential la doua case mai incolo, unde un cetatean isi bate joc de PUZ-ul cartierului si tranteste un bloc de 4 etaje fara garaj pentru ca poate. Privind imensitatea, stau sa ma gandesc cum as putea s-o identific mai corect, in linie cu nomosul: dosar penal sau povestea spagii? Pe Dumnezeu nu-l simt prin preajma, desi pluralul a fost adesea strigat, impreuna cu Fiul si alti termeni bisericesti in ultimele dimineti in care muncitorii m-au trezit din numaratul de oite. Si ma bucur atat de mult pentru ca vin alegerile, nici nu va inchipuiti! Am si o idee pentru dragii nostri politicieni:

Hartia buletinului de vot pare ieftina, extrem de simplu scrisa, cu fonturi pe care le identificam in orice computer sau program de editare. Impresia vizuala initiala este ca decizia noastra nu are prea mare valoare – implicit si ca votul pe care-l exercitam este unul ieftin. Nu exista culori pe buletinul de vot, nu exista imagini, sunt doar siglele partidelor politice si numele candidatilor. Este un exercitiu reductionist fata de care nu avem termeni de referinta, eventual in afara hartiei din cartile vechi, publicate in perioada comunista. Mai mult, atunci cand citim numele unui candidat, facem un efort sa ne aducem aminte cine este, in ciuda perioadei electorale. Motivul este foarte simplu: nicaieri, in timpul acesteia, nu vezi pe undeva exact aceeasi prezentare sumara. Nu apare pe bannere sau pe mesh-uri, nici macar pe fluturasii de campanie, desi o imagine cat mai exacta a “patrulaterului” de vot din buletinul respectiv ar asigura o recunoastere instantanee in mintea noastra.

Practic vorbind, nici pozele candidatilor nu sunt necesare in campanie, nici sloganurile.. si cu riscul de a fi injurat de toata suflarea consultantei romanesti, tot ce trebuie, in mod real, este numele candidatului in Times New Roman (parca), sigla partidului, totul facut sa semene cat mai mult cu elementele din buletinul de vot si niste scotch ieftin pentru stalpi. Promisiunile, platforma politica si ideologia partidului sunt inutile. Pentru cei cativa candidati care tocmai au rasuflat usurati ca nu vor mai fi fortati sa-si “scrie” strategiile politice cu 3 ore inainte de inceputul campaniei, mentionez ca o galeata cu faina, ulei si paine este de cele mai multe ori indeajuns.

Pot, deci, ura un vot ieftin si in continuare, la valoarea hartiei pe care este tiparit sau putem evolua catre legi care sa nu-si bata joc de democratie? Pentru ca daca votul meu valoreaza cat hartia pe care este tiparit, de ce imi mai injur vecinii care-si construiesc blocuri in cartiere de case? Ce mai inseamna cuvantul “vot”, decat o urma de cerneala pe hartia scamosata? De fapt, de ce dracului mai votez, daca nu se schimba nimic!?

Un pluton de executie n-am copia de prin afara..

Cuvinte cheie: buletin de vot, mihnea dumitru, politica, vot