De la voi
Mi-a placut mult comentariul trimis de Ileana, fapt pentru care va invit si pe voi sa-l cititi si comentati, la randul vostru. Multumesc, Ileana, pentru sinceritate.
PIAŢA UNIVERSITĂŢII – O LUME MAI UMANĂ Citeste tot
Mi-a placut mult comentariul trimis de Ileana, fapt pentru care va invit si pe voi sa-l cititi si comentati, la randul vostru. Multumesc, Ileana, pentru sinceritate.
PIAŢA UNIVERSITĂŢII – O LUME MAI UMANĂ Citeste tot
Ca sa raspund mai multor intrebari legate de ce vrea sa faca PNL, cred ca e suficient sa citez cele mai importante pasaje din ceea ce a spus astazi Crin Antonescu in plen:
“Am cerut convocarea acestei sesiuni extraordinare a parlamentului pentru că, din punctul nostru de vedere, al opoziţiei, în România, din a douăsprezecea zi a acestui ianuarie, se întâmplă lucruri grave, lucruri excepţionale şi astăzi, dacă tot aţi acceptat, şi salut acest fapt, să ne strângem aici, eu cred că trebuie să vedem dacă sunteţi de acord că avem o problemă şi dacă avem o problemă să vedem ce soluţii există. (…)
Pentru noi problema e asta şi soluţia este una singură în democraţie: alegeri anticipate. Deci, noi, la problema enormei nemulţumiri publice din România, vă cerem soluţia, singura democratică, a demisiei preşedintelui României Traian Băsescu, a demisiei Guvernului României Emil Boc şi a demisiei Parlamentului României, noi fiind primii care suntem gata să ne înaintăm demisia”.
Se contureaza din ce in ce mai mult ideea ca parlamentarii din opozitie sa isi dea demisia. Personal, abia astept. Ca politician tanar, n-am nimic de pierdut. Dupa aproape patru ani in Parlament, am inteles ca in guvernarea PDL a fi deputat in Opozitie inseamna sa te uiti pur si simplu la felul in care iti trec legile pe sub nas, fie prin angajare de raspundere, fie prin ordonante de urgenta. Cred ca e o idee buna sa-mi dau demisia. Am macar sansa sa intru in campanie si sa ma bat pentru a face parte dintr-un Parlament “altfel”.
Mai mult decat atat, Parlamentul nu mai este acelasi ca inainte de proteste. Majoritatea aceasta, contestata public, la modul cel mai evident, nu are dreptul moral de a mai decide soarta legilor in Romania, asa cum nici guvernul actual nu o mai poate face. Increderea populatiei a fost retrasa in mod oficial.
Le reamintesc celor care au suferit de pe urma abuzurilor fortelor de ordine (asemeni celor din imagini) ca pot face plangere. Adresa de email abuzuri@pnl.ro poate fi primul pas.
Am condamnat de cand au inceput protestele comportamentele abuzive de ambele parti si voi continua sa o fac. Fiind perturbate de violente, protestele sunt grav deturnate de la ceea ce trebuie sa fie.
Echipa PNL sector5 pe care o iubesc
Colajul este din seara asta, de la mica petrecere de sfarsit de an. Deh, saracie in opozitie…
Aceasta este intrebarea lui Ionut
: ” Alina, poate o solutie ar fi ca tu sa preiei fraiele..tu sa fii candidatul..ai accepta o astfel de varianta”?
Cetateanul Popescu m-a intrebat:
“Alina, doua intrebari:
Acru m-a intrebat: “1) Îşi poate finanţa PNL campania electorală din 2012 fără a apela la sponsorii “tradiţionali”? Dacă da, cum?”
Finantarea campaniilor electorale este un subiect sensibil, care trebuie transat, pentru ca este un factor generator de coruptie electorala. Il consider un punct important inclusiv in strategia nationala anticoruptie.
Exista, de altfel, prevederi legale in legatura cu finantarea campaniilor, insa mizez in continuare pe cresterea gradului de transparenta in aceste cazuri. In acest fel nu vor mai exista suspiciuni de niciun fel nici asupra celor care finanteaza si nici asupra beneficiarilor.
PNL isi finanteaza intotdeauna campaniile si din fonduri proprii ( care vin din indemnizatii platite de membri sau donatii catre partid, inchirieri sali si alte surse). Din pacate, nu sunt suficiente. Iar pe noul sisitem, uninominal, chestiunile devin cu atat mai personale, pentru ca partidul poate plati pentru afisele comune, pentru actiuni comune ale mai multor candidati s.a., dar nu pentru fiecare campanie in parte, pentru ca fiecare candidat isi organizeaza cum considera campania electorala.
Marturisesc ca e al naibii de greu sa obtin sponsorizari. Mi-as dori tare un “sponsor traditional” care sa investeasca in campania mea anul viitor:), insa sunt sigura ca voi aduna banii de campanie putin cate putin, din multe surse. Cred ca nu o sa am de ales si o sa apelez inclusiv la locuitorii colegiului meu pentru a ma ajuta in campanie
Ce va intreb la randul meu este altceva: cati dintre voi ati dat sau ati fi dispusi sa dati un 1 leu pt campania cuiva care va place?
Eu nu stiu multi oameni care cu 1 leu, cu 2 sa finanteze campania electorala a unui candidat care li se pare potrivit, dar care nu are mari resurse financiare.
PS: Nu uitati ca astept in continuare intrebarile, dintre care voi alege o tema pentru articolul – raspuns.
Este numele actiunii initiate de CSL, studentii liberali intelegand necesitatea unei conduite adecvate a fiecarui cetatean, pe langa Constitutie si Legea electorala. O idee foarte buna si o campanie potrivita pentru modul cum si-a inceput PDL pre-campania electorala…
Vor incepe, de maine, mai multe actiuni in tara, despre care va invit sa aflati de pe site-ul lor: eunu-mivandvotul.ro
De ce vine PDL cu tertipuri ieftine si amesteca proiectul privind reducerea numarului de parlamentari cu cel de comasare a alegerilor?
Se bazeaza pe faptul ca, daca PNL are un proiect de lege care prevede reducerea numarului de parlamentari, blocat in Parlament, va agrea, in bloc, cele doua legi?
In acest caz, e un calcul gresit: USL va depune motiune de cenzura daca guvernul isi angajeaza raspunderea, la pachet, pe micsorarea numarului de parlamentari si comasarea alegerilor.
Daca doreau intr-adevar mai putini parlamentari, votau proiectul existent. Asa… este un simplu exercitiu de imagine, unul dintr-o serie luuuunga.
Sunt convinsa ca in urmatoarea perioada vor incerca sa isi treaca toate “prioritatile” prin angajarea raspunderii. Ia sa vedeti…
Am primit de curand un comentariu legat de faptul ca Mihai Voicu nu mai activeaza pe blog. Nu este primul comentariu de acest fel.
Ca atare, imi fac datoria de a-l rechema in mediul virtual, acolo unde l-au consacrat articolele savuroase despre politica si nu numai (si despre rugby scria bine
).
Ca un purtator de cuvant al PNL ce se afla, cred, si eu si cititorii, ca i-ar sta bine si in comunicarea virtuala, acolo unde se duc adevarate lupte, cum scriam cu alta ocazie.
Astept reactie!