Articolele etichetate cu «reforma»

7

Comentarii

Postat pe
Nov. 30, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 09:11 pm

Din aceeasi categorie

Vorbeam de recredibilizarea justitiei… Nu inteleg cum vede CSM reforma sistemului, cand ia decizii de genul acesteia:
Romania libera – “CSM a respins reformele propuse de preşedintele Horaţiu Dumbravă. Magistraţii urmăriţi penal nu vor fi suspendaţi, iar cei cu rude arestate pot judeca “fără părtinire” dosare similare”

Rar critic sistemul, dar de data asta chiar merita.

11

Comentarii

Postat pe
Jun. 10, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 05:06 pm

Mai simplu si la obiect

Ia spuneti voi daca astea nu sunt propuneri de bun-simt pentru reforma parlamentara?

Modificari Legislatie electorala

5

Comentarii

Postat pe
Feb. 26, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 02:02 pm

Cu reforma inainte


Spun din capul locului ca sunt de acord cu reformarea sistemului de invatamant din Romania. Sunt multe aspecte care tin pe loc educatia si care ne claseaza pe locuri codase in clasamentele internationale.
Dar felul in care a inteles ministrul Funeriu sa faca reforma lasa de dorit, trebuie s-o recunoastem. Iau ca exemplu universitatile, care sunt acum prinse total nepregatite, in mijlocul anului universitar: catedre fara profesori (pentru ca apartineau unor profesori pensionari), doctorate fara indrumatori, facultati fara decani sau posibili decani, pentru ca sunt incompatibili… si lista exemplelor poate continua.
Toate lucrurile astea ar fi trebuit pregatite si asigurate, din timp. Acum se cauta solutii de avarie, ca si cum mai poate da cineva inapoi studentilor acest an, care este trecut cu chiu, cu vai, prin reforma invatamantului.

3

Comentarii

Postat pe
Feb. 16, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:02 pm

Funeriu, anulat de Funeriu

Imi amintesc un interviu dat de ministrul Educatiei la Nasu (da, cand era la B1). Si se plangea el (ministrul) acolo ca parlamentarii rai nu-l lasa sa aplice frumusete de lege a educatiei, care va schimba sistemul din radacini, il va reforma si il va scoate la lumina…
Si eu critic multe din sistemul de invatamant, dar nu ma apuc sa fac legi pentru el, ca mai apoi sa imi bat joc de propria munca. In afara de faptul ca a avut cateva aparitii la televizor si ca ne-a impartit pe noi in doua tabere, pro si anti Funeriu, ministrul n-a mai facut altceva.
A dat zilele trecute un ordin prin care amana prevederi cheie ale legii si pastreaza neschimbate articole de lege pe care pana acum le infiera. De exemplu, nu mai tine mortis ca rectorii sa aleaga intre universitate si functia de demnitar. Ma bucur.
Nu ma mai mira nimic. Doar ca nu inteleg pentru ce exista acest Cabinet Boc.

ziarul Puterea

22

Comentarii

Postat pe
Feb. 03, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:02 pm

Poate imi explicati voi

Marturisesc ca nu am toate informatiile despre reforma din sanatate, adica habar n-am ce economie se face desfiintand un spital si facand in locul lui un camin pentru batrani. Dar poate exista o logica… Nu stiu insa cum se va finaliza toata actiunea asta, pentru ca sunt autoritati locale care refuza miscarea impusa de Ministerul Sanatatii. Au aparut acum amenintarile: sa plateasca primarii care se impotrivesc! Frumos, dar bolnavii, care vor bate kilometri intre casa si spital, ce vina au?
Nu sunt impotriva economiei, am mai spus, cum nu sunt nici criticul angajat al reformei, dar cand desfiintezi un spital care si-a deschis zilele astea o sectie unica pentru cateva judete, cum se cheama, reforma, economie sau gafa?

26

Comentarii

Postat pe
Jan. 03, 2011

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 03:01 pm

De acord

La multi ani!
Domnule,  l-am tot auzit zilele astea pe seful statului vorbind despre un nou an (pe crestere economica, evident), despre un nou stat (modernizat, fireste), despre o noua Romanie (reformata, cum altfel?)… Ce pot sa spun decat: de acord. Dar as adauga ceva: un presedinte nou.

8

Comentarii

Postat pe
Dec. 29, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 06:12 pm

Ruga pentru judecatorii si parchete

Va amintiti cand am pus in discutie subiectul desfiintarii unor parchete si judecatorii? Parerile au fost diverse, dar retin ca unii mi-au spus ca este o miscare buna, avand in vedere ca “sunt judecatori care se bat de musca” (am citat din comentariu).
Ei, uite ca (asa cum ma asteptam) desfiintarea se face otova, fara analize si verificarea situatiei in teritoriu. Am primit scrisoarea pe care o atasez din partea consilierului local din Harsova, Ionel Chirita, in care este prezentata situatia din localitate: judecatoria si parchetul de acolo, cu angajati putin, solutioneaza peste 2000 de dosare, fiecare, anual. Desfiintarea lor ar insemna mutarea activitatii la judecatoria si parchetul Constanta sau Medgidia si incarcarea acestora, implicit.Iar distanta pe care o vor parcurge oamenii intre casa si instante nu e deloc neglijabila. Sa vedem ce mai putem salva din reforma lui Boc…

Scrisoare adresata Ministerului Justitiei

22

Comentarii

Postat pe
Dec. 03, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 01:12 pm

Politica urata

Stiti, daca vom continua sa criticam politica PDL, cuvintele nu vor mai avea valoare. Pentru ca atat de multe s-au spus… atat de multe am condamnat si rezultatul a fost cel putin ciudat: nicio reactie. Parca arunci o minge intr-o perdea. Nu se intoarce la tine, perdeaua o primeste si, eventual, face cateva valuri in propria croiala. Atat.
Si totusi… nu inteleg obsesia cu indemnizatia mamelor, cand economia la buget e asa mica… nu inteleg cum fac reforma cand platesc schimbarea aparatelor de aer conditionat pe drepturi de autor sau angajeaza in continuare la Cabinetul premierului, presedintie sau alte institutii aflate si ele in criza, ma gandesc.
Asa cum nu inteleg nici declaratiile de “bine”catre PNL, cand stim foarte bine in ce conditii ne-am despartit si care a fost evolutia noastra ulterioara. Ce incearca sa acrediteze? Vor sa mai salveze ceva pe ultima suta de metri? Pai oare mai poate romanul uita acesti 2 ani absolut incredibili, cu o politica urata (cel putin), in care au transformat tara in propria ograda, in  care au facut ce au vrut?…
Nu stiu, zau. Cineva acolo sus, la partidul lor, ori e mare strateg ori e disperat.

8

Comentarii

Postat pe
Sep. 10, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 04:09 pm

“Mica reforma” in viziunea AMR

Asociatia Magistratilor se implica la modul cel mai serios in proiectul din care au fost exclusi, initial, de catre Ministerul Justitiei. Va dati seama ca observatiile si propunerile pe care le-au facut pe baza proiectului de lege tin seama de nevoiele sistemului. Voi sustine propunerile facute, dar si “Proiectul legii de unificare a practicii judiciare”, pe care l-a trimis Parlamentului.
Subscriu declaratiei Monei Pivniceru, potrivit careia proiectul ministerului, in actuala forma, ar produce mai degraba efectul tulburarii climatului juridic actual decat sa ajute sistemul.
Am stabilit sa luam in discutie acest proiect legislativ in 2 saptamani. Imi doresc sa-l aducem la forma care sa serveasca instantelor si sistemului, in ansamblu. Finalmente, avantajele reformei vor fi simtite de cetatean, care acum traieste “cosmarul” proceselor in Romania.

9

Comentarii

Postat pe
Aug. 31, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 10:08 pm

Mica reforma, in dezbatere

… in sfarsit, as adauga. Ei, dar nu la Ministerul Justitiei, cum v-ati fi asteptat, ci in coordonarea Asociatiei Magistratilor din Romania, care s-a sesizat in legatura cu aceasta lege “reformatoare”, care a trecut prin Senat fara sa fi avut si punctul de vedere al magistratilor. Al cuiva, oricine din afara ministerului, de fapt. Pentru ca asa intelegem sa facem reforma. Ideea este ca invitatia primita din partea AMR mi-a confirmat o data in plus ca dl Predoiu n-a discutat cu cei din sistem, asa cum am spus in urma cu putin timp.
Dar sa va vorbesc despre dezbaterea de azi: putini oameni in sala, cativa parlamentari, cativa ONG-isti si ministrul Predoiu. Dupa linistea de la inceput puteam sa ancicipez scandalul ce va urma, dar nu si amploarea lui. Si a fost mare!
Reprosurile la adresa ministrului au fost cu ghiotura, incepand cu faptul ca nu a invitat AMR la dezbaterea pe mica reforma, apoi ca posturile sunt blocate, ca un judecator are 26 de minute pentru a motiva o hotarare judecatoreasca si multe altele.
Pe scurt, mica reforma va ajunge in Camera Deputatilor, in Comisia juridica vom avea amendamente, iar daca nu trec toate -  votam impotriva.
Si inca ceva: inteleg ca s-au dat o gramada de bani pe modificarile redundante din mica reforma. Stie cineva ceva? Ca ministerul nu vrea sa raspund.

9

Comentarii

Postat pe
Aug. 20, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 12:08 pm

Mica reforma… mici efecte

Mi-am exprimat public sustinerea pentru imbunatatirea activitatii in sistemul juridic. Sunt atatea probleme care trebuie rezolvate, mult prea multe amanate si multe altele care raman fara raspuns. Insa, reforma propusa de ministerul de resort nu reprezinta raspunsul la marile intrebari, cum ar fi lipsa personalului, lipsa spatiilor pentru salile de judecata, lipsa fondurilor (taxa de timbru merge la stat nu in instante), aglomerarea excesiva a judecatorilor, lipsa timpului pentru studierea cauzelor… Cum am putea, in conditiile acestea sa obtinem celeritatea despre care atat de poetic vorbea domnul Boc? Cum putem fi ca in filmele americane la care a facut apel? Adica sa rezolvam cauze pe banda rulanta?
Mi-ar placea sa se discute lucrurile acestea “reformatoare”cu toti factorii implicati. Stiu ca ministrul Predoiu mi-a spus ca s-a discutat. Atunci cum se face ca AMR respinge prevederile reformei acesteia?

30

Comentarii

Postat pe
Mar. 11, 2010

Adaugat de
Alina Gorghiu
la 11:03 pm

Reforma. Punct si de la capat

Cuvantul “reforma” a ajuns sa fie legat pur si simplu de invatamant. Asta au inteles rapid ministrii educatiei care si-au lasat amprenta in special la capitolul examene. Fiecare dinte ei a  dat ‘teste nationale’ in fiecare mandat (atat lui insusi, cat si sistemului educational). Paradoxal este ca, in ciuda atator reforme si reasezari, invatamantul romanesc este din ce in ce mai departe de ceea ce ar trebui. Explicatia e simpla, daca stam sa analizam: prea multe schimbari, prea contradictorii, intr-un timp prea scurt.
Este gata pentru lansare o alta lege a invatamantului, marca Funeriu de data asta (a se citi corect numele ministrului, pt ca e suparat ca nu i se pronunta corect accentuat). Bacalaureat la 2 materii, ore mai putine, portofoliu la intrarea in liceu…  Proiectul va ajunge pe masa guvernului saptamana viitoare. Cum vi se pare din ce ati citit pana acum? Din toate declaratiile pe care le-a dat ministrul despre ceea ce pregateste, ce v-a atras atentia si cat de viabile vi se par propunerile?