Bucurestiul este calm. Linistit. Masinile se odihnesc, cuminti, pe marginea drumurilor. Sunt imbracate bine in haine albe patate, aruncate in graba de cei care au curatat drumurile. Cativa temerari au incercat sa le scoata din culcusul de zapada, s-au inarmat cu lopeti si cu rabdare. Ei, as! Nici usile nu pot fi deschise. Norocosii le-au parcat in locuri ferite sau au castigat atunci cand s-au luat la tranta cu zapada depusa in straturi groase…
Pe strazi se aud saniute… adica masinile scot un sunet care seamana cu alunecarea saniutelor. O fi bine, o fi rau?
Cert este ca ne-am trezit in plina iarna. Un batran mi-a spus “ce, do’nsoara, va sperie iarna? Pe vremea mea numai asa o duceam cate trei luni pe an… da eram sanatosi si zdraveni si ajungeam cu bine in primavara, cand treceau zapezile si viscolul ala mare”.
Chiar asa, ne sperie zapada?
… sincer? un pic ma sperie. Aud la stiri ca un tren care venea de la Oradea sta la mai putin de 10 km de gara de nord. Nu mai misca. Sunt in tren si copii. Pai… asta poate sa te ingrijoreze. Nu mai vorbesc despre acei soferi care pleaca la drum intins fara nicio asigurare: nici lanturi, nici saculeti cu nisip, nimic. Pe aceia ii sfatuiesc (calduros) sa nu se bazeze pe domnul Berceanu. Nu va ajunge la ei nici ca sa le verifice rovinieta.
Ma rog… am inceput sa va scriu despre zapada si iarna, pt ca atmosfera ma influenteaza mult. Mai ales ca este atata alb in jur, ca nu poti sa vorbesti despre altceva. Adica subiecte ar fi cu duiumul, dar am zis sa le tratam in combinatie cu o discutie despre iarna.
Cititorilor mei din alte orase, le adresez rugamintea de a-mi vorbi despre iarna lor.
Cuvinte cheie: Berceanu, iarna, lanturi, lopeti, masini, saniute, tren, zapada